Îndrăznesc să cred că uneori şi cuvintele se urăsc. Le prea uzăm iar ele clachează.
Mama crede că am probleme grave în timp ce compătimesc nişte amărâte de cuvinte ...Dar lasă.Cuvintele ăstea ce deschid atâtea porţi le pot închide la fel de uşor.
Cuvintele s-au transformat într-un soi de armă,părerea mea.Rănim ţinte fragile prin cuvinte, de cele mai multe ori.
Uneori cuvintele mele se transformă în pietre grele şi prin urmare arunc cu ele fără să îmi pese pe cine nimeresc.
Aceste cuvinte care ne bucură şi ne înalţă pot la fel de bine să ne coboare la un punct în care nu avem forţa necesară să ne ridicăm. Şi paradoxal cum tot cuvintele şi alinările lor ne ridică la loc.
Bietele cuvinte n-au nicio vină. Noi le supunem la nişte tratamente bolnăvicioase şi le facem să urască, să rănească, să coboare.
Pentru neiubitul meu indecis
Stinge lumina,stinge-ţi şi ochii
Prea multă lumină aici ne orbeşte
Am atâtea de-ţi spus încât mi-am uitat toate cuvintele pe nu ştiu unde
În spatele cortinei se trage o linie şi se respiră
Trăirile noastre mor în nerepetate rânduri
Tot repetând aceleaşi greşeli, tot iubind nedrept
Când am ales să îţi spun să stingi lumina mi-a fost frică
Nu am vrut să vezi prin alţi ochi decât prin cei pe care îi cunoşti
Neascultând cuvintele mele ai aprins lumina
Acum se bucură celălalte de privirea ta.
Ochii care nu se văd nu se uită.
19 comentarii:
si in majoritatea cazurilor cuvintele, "pietroaiele", cad peste persoanele cele mai fragile.
pentru ca ricoaseaza din cei carora nu le pasa.
si poate... ca nu se uita..
Cand vine vorba de cuvinte,prefer sa tac.
Eu sunt cea care mereu jongleaza cu cuvintele, hranesc cuvintele, le cresc si pe urma le ofer. Mereu ma intersectez cu suflete carora le ofer cuvinte.
Ochii lui au devenit ce-i mai comuni ochi din lume, nu mai sunt ochii tai, sunt ochii in care se vad toate persoanele din jurul sau, el, el, a devenit un comun.
Cuvintele sunt ca un drog .
cuvintele se urasc intre ele numai cand nu stiu sa se pretuiasca:)
cuvintele sunt continuările ochilor.
Cuvintele suntem noi.
cenuşa necuvintelor va penetra
Cuvintele se nasc din tacere, iar in momentul in care isi amintesc originea refuza sa mai iasa la suprafata si atunci ai impresia ca pana si cuvintele se urasc.
imi place sa cred ca ceea ce noi numim cuvinte sunt doar niste zgomote mute ale subconstientului nostru care nu ar trebui sa iasa niciodata la suprafata.
e trist...si totusi atat de surprinzator...cuvintele sunt vii...:(
ms de comm:)
cuvintele sunt uneori inutile... alteori sunt singurul remediu... ai scris foarte frumos :) mi-ai atins o coarda sensibila mai ales cu replica de sfarsit. (din pacate ochii mei se uita... sau .. "prin lipsa cuvintelor lui" asa cred)
p.s. multumesc >:D< sunt prinsa cu facultatea, si mi-au ramas doar weekendurile libere... :-<
sper ca tu esti mai bine >:D<
"În spatele cortinei se trage o linie şi se respiră", asta mi-a atras atentia si m-a facut sa ma gandesc la ceva ce se intampla in viata mea. doar ca nu putem trai doar in spatele cortinei, trebuie sa traim viata la scena deschisa chiar daca riscam alte chestii prin asta(se bucura celelalte de privirea ta).
mi se pare un poem f bun, felicitari
In blogrool, pe http://dorinstef.blog.com/
PS: Ce parere ai despre necuvinte?
da, e un fel de pamflet.
eu sunt Forte,
imi pare bine de cunostinta
Ai grija de cuvintele tale...ca mai tarziu sa nu ajunga fapte... Ca o piesa de teatru,asa este viata,nu o intereseaza cat de mult a tinut,ci cat de frumos sa desfasurat.Imi place...voi mai trece pe la tine...eduard
noi uzam cuvintele, dar le uzam spre binele lor !
"Le prea uzăm iar ele clachează.
"... mai stiu pe cineva in stadiul asta :P
Trimiteți un comentariu