Citeştenecuvintele-mi.

Urmează partea mea preferată.Euscriutuciteşticepăcatcănumaiamcuvintefrumoase.

Mă dezbrac de cuvinte şi  dau de voi

Revederea noilor *ei* din mine duce la exasperare

Cuvintele nu se mai vorbesc rămân mută şi caut fericire să-mi astup răni

Gust fatidic când ego-ul nu mai plânge în cuvinte

Sunt un biet om abandonat ce-şi răneşte irisul de la atâtea lacrimi

Îmi rămân degetele cu care îmi alin trupul plin de ieşiri şi intrări în haos

Cum să vă mai am când cuvintele mele stau agăţate de cerul gurii?
Le păstrez suspendate şi le fixez cu fiecare gând

S-ar sinucide cuvintele mele de la atâta efort considerabil în gândire

Le adorm în mine în timp ce amintirile mele nu mai sunt cuvinte ele rămân clipe

Atâta tristeţe pentru surdomuţi ,nu vreau lumea lor 

Îmi ajunge lumea mea cu zgomotul şi cuvintele voastre

Eu stau pe margine şi-mi mângâi egoul care a ucis cuvintele

Încerc să fiu tandră cu el să mai primesc o şansă să le-nviu

Fără ele sunt decât o frunză ce nu-mi găseşte copacul

Nu mă găsesc dar mă caut şi uneori am să revin

...am să revin şi prin lumea cuvintelor.

                                               Pe tine nu te mai cer căci am uitat sensul fiecărui cuvânt.

Început final.

Matei, toate le-ndrept către tine, toate!

Pe drumul tău îmi las sufletul să curgă până se va îmbina cu al tău, pe drumul tău mă las dusă, sunt omul ce niciodată nu va mai riposta.

Sufletul mă va conduce spre tine.

Sunt o înjumătăţită cu suflet plin şi mai caut ceva să întregească prea mult-ul acesta.

Îmi las raţiunea să plece spre tine şi plec de aici, aici nu e lumea mea, Matei.

Muza mea cu jumătate de privire, îţi voi farda cealaltă parte ca să vezi în întreg.

Matei, cât de frumos cum mereu eşti şi mă iubeşti.

Iubindu-te, adorându-te, mă las spre tine.

Mereu te-am găsit pe banca noastră, însă ce păcat că în locul băncii e un magazin, acum.

Uite Matei, asta fac oamenii, distrug totul.

Şi până la urmă Matei, am fost astăzi la acel magazin să cumpăr iubire iar vânzătoarea mi-a spus că e prea scumpă, prea scumpă pentru mine.

                                                                                    Matei,pe drum mă pierd, mă pierd pe mine.

Se urăşte februar-ie.

Sunt dăţi în care te gândesc mult înainte să te scriu
Gândurile-mi trepidează şi aşteaptă să te-ntorci
Ocupi tu prea mult loc, iar aici în mine îţi anunţi prezenţa cu prima lacrimă ce-mi desenează obrazul
Tu ai plecat precum trece ziua, rapid şi fără urmă
Dar...
 De-un an încoace Februarie stă şi-mi plânge la geam
Îşi plânge cum zilele-i din lună sunt prea puţine 
E trist şi-şi face culcuş în mine 
Dar...

Am decis că îmi ajunge tristeţea mea şi l-am dat afară
Şi tot insistă februarie să-l primesc şi să-i fac cald
Nu-nţelege că sufletul meu nu dezgheaţă iarna ce-şi cerne prea lungile luni
Păi sunt şi tristă,păi sunt şi om,păi mai şi respir,păi mai şi iubesc
Dar pe tine februarie nu te mai primesc că eşti frig şi eşti zăpadă.
  *În mine nu mai încap toate, îmi pare rău gerule*

                                                                                                  Februar-ie .

Self fish.

 

Trupul meu,linia de plăcere.

Mă tot calci şi doare aşa de rău.Am impresia că dacă aş fi  ruta ta zilnică m-aş sinucide, m-ar *sinucide* durerea paşilor tăi indecişi şi grei.

M-ar *sinucide* cei ce calcă ruta, cele ce te sărută cu sfertul de buză, m-ar *sinucide*atâtea te iubesc-uri prost spuse.

Te tot abaţi din drumul tău şi îmi calci peste trup fără regrete, şi doare.

Mă dezgoleşti de carne şi mă laşi goală sub privirea celor ce râd şi sunt mândre de tine. 

Mă laşi agonizată şi te bucuri că ţi-am cedat, sunt decât un nou triumf adăugat la colecţia ta de trupuri dezarmate.

Cele ce-ţi râd în sărutări nu ştiu că şi ele vor ajunge decât nişte triumfuri, însă vor afla.

Cuvintele mele ajung spre tine iubind, mereu...

Sunt decât un pion pus într-o poziţie greşită ce încă speră să îşi câştige propriul joc.

Şi dacă nu-mi păsa nu-mi toceam de atâtea ori degetele să te scriu.

Şi dacă nu-mi păsa nu mă lasam învinsă de gândurile mele fumând pasiv.
Şi dacă nu-mi păsa nu mă lasam pradă cuvintelor tale.
Şi dacă nu-mi păsa cuvintele mele nu ajungeau spre tine iubind.




Îmi pasă.
Îmi prea pasă.

Nu-nţelegi.

Nu sufletul naşte iubire                                         Mi-am pierdut Dumnezeul în tine. 

Iubirea a născut suflet                                                          re-ven-di-ca-re.

Sufletul a născut cuvinte

Iar cuvintele acum ucid.

Ne iubeam pe-alocuri

Iar în spaţii libere se interpunea Dumnezeu                  

Nu pierdere

Ci detaşare de noi.

Nu sufletele au legat răni

Rănile au rămas deschise

Iar când  uitai tu să iubeşti

Iubeam eu şi Dumnezeu.

                                                                                  El,locul în care  respir(am).                                        

Eva cu păcatul.

Stând la un ceai cu persoana nepotrivită.

Ai folosit psihologia inversă.Deloc frumos.

Astăzi...doar astăzi am simţit cum gustul ceaiului s-a schimbat.

Ceaiul nu a mai avut aromă de dragoste.

De acum încolo voi cere decât ciocolată caldă, niciodată ceai.

Mulţumesc pentru că ai futut din nou toată prietenia.

Universul Rilurian.

Doar acum începe.

Războiul îl port de una singură cu mine de mulţi ani.

Îmi păstrez singura parte de demnitate şi decid să nu o folosesc pe post de  arma în războiul meu.

Am luptat cu gânduri şi m-am lăsat învinsă de ele, am luptat cu cuvinte şi tot neînţelegându-le am devenit cuvinte neînţelese, luptat-am cu geruri fără să realizez că lucruri mari înving lucruri mici în acest război.

Leg răni şi stărui să-ntreb cum se poate să tot câştige altcineva războiul când războiul îl duc cu mine însămi.

Păi priveşte,omule! Priveşte câte roluri îmi dai!

Cât timp mi-ai tot dat roluri de nefericită văzându-se căzând de mii de ori în propriul război să nu mai ai pretenţii de-al  şi câştiga.

Şi când priveşti cum tot cad să nu-ndrăzneşti a mă ajuta! Mi-a fost dat să joc singură în această piesă.

Ţine cont doar de faptul că îmi joc rolul impecabil şi nu-ncalc reguliile. Nu , nu le-ncalc.Nu blamez nefericirea şi nici nu încerc a o da în schimb pentru fericire.

Şi  când vrei să îţi spui cum suferinţa ta e mai mare decât războiul meu aminteşte-ţi decât că sunt omul ce joacă atâtea roluri câte îi sunt date.

Precum timpul s-a aşternut căzând în orele din ceas eu decid a mă retrage din război.

Nu mai vreau roluri, nu mai vreau scut , nu mai vreau război.
Abandonez războiul cu mândria-mi tot aici! Am pierdut, dar nu m-am pierdut!

                                                                        Decid a mă retrage din războiul vostru.Am pierdut şi m-am resemnat.Am pierdut realitatea crudă şi-am lăsat-o în voi. 

Acum mă retrag în lumea mea. Lumea unde mă voi vedea în oglindă un om frumos ce încă iubeşte să înalţe zmeurile plâpânde ,mă voi vedea omul ce incă iubeşte să plângă pentru baloanele scăpate-n vânt,mă voi vedea omul ce pictează totul într-o armonie perfectă, şi omul cel fără de regrete , omul ce iubeşte absolut fiecare adiere de vânt.
Omul ce nu va cere marea decât o mică parte din nisip şi va reinventa el propria mare.

Aici sunt un monstru.

Şi plecat-am! 
Acum aştept aplauze.
Aplauze v-am zis!!!

Cu demnitatea după mine.

Premii.

Scriind am reuşit să mă fac înţeleasă...şi în cele din urmă, am reuşit să mă înţeleg.

Am rămas plăcut surprinsă şi vreau să îi mulţumesc Ciocolăticii ( Ciocolatika) pentru aceste premii.

 Şi tot prin această cale vreau să îţi mulţumesc pentru că ai fost printre primele persoane de pe acest blog care m-au încurajat şi mi-ai dat un sfat foarte preţios...la postarea cu ''Eu nu ştiu'' :)!

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;


2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul;

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List...

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Din partea mea, premiile merg către :

Kriss

Şu

Boddah

Cristiana (Bi.ZZ.u)

Liviu

Bogdan Oancea

Ciprian

Mihai

Allii       

Mic

Casă

         Uite-mă cu răutatea-mi cum dispar.

         Uite-mă cum rămân aici înrădăcinată în iubire şi realitate diformă.

 Sufletul mi-e casa, şi casa e prea mare.
Dar nu mai am să pun ziduri greu de escaladat, nu mai e nevoie de aşa ceva. 
Casa mea e fără ziduri, aici nu se ascunde nimeni de nimeni şi toţi se percep exact aşa cum sunt.

Aici încăpeţi toţi.Încăpeţi cu tot cu imensitatea voastră de gânduri.

Casa asta e plină de suflet şi îmi place aşa.

E cald şi moale şi câteodată nu apasă nimic a dor , confuzie şi pierdere.

Totul e bine şi frumos până la un anumit punct. Când sufletul începe să fie prea suflet şi să dea pe dinafară atunci începe să doară casa, atunci începe să se micească şi să fie din ce în ce mai îngustă.

Dă pe dinafară când nu mai  e loc,şi încep să dea pe dinafară suflete la care ţin. 

Atunci casa doare când pierde.

Acum e bine şi cald, sufletul mi-e plin şi refuză să mai piardă.

Sunt o casă în care tu,da tu, poţi să îţi arunci mizeriile ,gândurile şi tot ce te apasă deoarece casa e acum solidă şi nu dă semne de instabilitate.

Am acceptat tot ce a fost de acceptat şi v-am acceptat şi pe voi, şi cu bune şi cu rele.

Doar suntem la fel, nu ?
Îţi dai seama că la ce suflet imens am toţi oamenii ar trebui să aibe un loc unde să stea? Şi totuşi, nu e aşa.

Şi totuşi nu mint, doar că unii decid să locuiască în alte case.

                                                                                                            Ca să vezi ce casă imensă am.

Neavutele şi nerostitele.

Pentru că sunt genul de om care dă drumul ghidonului exact când bicicleta se afla într-o pantă plină de gropi.

Pentru că am pierdut multe din cauza orgoliului meu.

Pentru că sunt foarte bine aşa cum sunt dar mă consider o nefericită.

Pentru că stau trează noaptea şi-mi pierd timpul scriindu-ţi poezii.

Pentru că niciodată nu le citeşti. 

Pentru că uneori aş vrea să termin cu drama mea ieftină dar nu reuşec.

Pentru că apar ei, noii din viaţa mea, cei ce nu mai mă pot cuceri cu o ciocolată şi un zâmbet.

Pentru că toţi sunt diferiţi dar au aceeaşi gândire proastă.

Pentru că nu ai fost acel om care a futut şi a plecat fără explicaţii.

Pentru că sunt o idioată şi absolut mereu caut răspunsuri la întrebări inexistente.
PENTRU CĂ SUNT O PROASTĂ CE ÎNCĂ MAI CREDE ÎN FEŢI FRUMOŞI.

Pentru că vreau să iubesc fără să judec.

Pentru că multe.   

                                                                            Omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atât entuziasm în decepţii?(Emil Cioran)

Pentru că îmi promit că voi trece şi peste asta. tot învăţând ceva nou.

Poem.

Sandra există doar când vrea!

Şi vrea rar.

•  Poem şi mai amar
  

De-ar fi să ne vedem în trecut

Nu-mi număra rănile

Numără-mi decât sufletul.

S-ar putea să îţi dea cu minus un suflet

Mai rău decât la început.

Dar nici sufletul să nu-l mai numeri pentru că 0 mereu va da 0.

Să-mi numeri decât existenţa.

Rar, atât de rară.

                                                                                                         Dincolo de mine.

                                                                                                   te 
aflai tu.

Eu niciodată nu am scris frumos, niciodată nu am adus zâmbete pe buze, însă am reuşit să mai exist din când în când prin faptul că am început să-mi  scriu tot ce a venit din interior

.Acum sunt la stadiul în care îmi mâzgălesc trecutul.Sper că nu voi face aceeaşi greşeală şi cu prezentul.

Uneori şi despre Sandra.

Cine sunt eu?

Câteodată găsesc răspunsuri, însă câteodată tăcerea refuză să mai vorbească.

Sunt Sandra.  Sunt tristă. Sunt mereu tristă.Chiar din această cauză te rog să mă accepţi cum sunt, pentru că în tristeţea mea se află iubire pură, gânduri  bune...şi uneori în tristeţea mea te afli şi tu.

Sunt conştientă de faptul că cineva a vrut să fiu tristă, şi a reuşit, chiar sunt !
Ştii ce înseamnă să ai tot ceea ce doreşti însă să simţi că nu-ţi aparţii ? Înseamnă tristeţe.Înseamnă detaşare de fericire.

Şi ca să vezi cât de mult mă iubesc am început să accept că în propria-mi tristeţe sunt frumoasă.

Am început să accept tristeţea fără să mă împotrivesc. Nu mă împotrivesc niciodată tristeţii pentru că ştiu ce înseamnă fericirea şi pentru că ştiu că fericirea ajunge la un punct în care se transformă în tristeţe.

Însă e decât tristeţe de când nu mai îmi aparţin.

Şi ca să îţi mai demostrez încă o dată cât de mult ţin la mine am acceptat deja că tristeţea mi-e amantul constant ce nu mă înşeală niciodată cu fericirea.

Măcar aparţin cuiva. 
tristeţii.

                                                                

Sunt Sandra,  

eu ,cea care pleacă din punctul numit durere şi tot eu cea care mă întorc în  acelaşi punct.

                                                                   Tu cine eşti?:)

Renunţare

Cum să mă fac înţeleasă că iubind am pierdut cantităţi industriale din mine? Cum să ma fac înţeleasă că iubind am pierdut omul care îmi jura iubire ieftină şi mă cucerea cu un mesaj ''deschide-mi uşa, am ajuns''?Cum să mă fac înţeleasă că iubind am renunţat la tot ce a însemnat eu? Cum să mă fac înţelească că iubind mi-am călcat orgoliul în picioare pentru el?Cum să mă fac înţeleasă că iubind acum ajung să mă văd urând?
Am să mă fac înţeleasă când nu voi mai iubi, şi dulce acea zi în care regretele nu-mi vor mai cere întoarceri.

Habar n-ai câtă renunţare de sine şi câte căderi se afla într-o aparentă fericire.

Renunţ la regrete căci iubirea pleacă.da,
aşa cum ai făcut şi tu.