sâmbătă, 17 septembrie 2011

Nevoia de înalt se reduce la simpla nevoie de ...cădere?

M-am visat într-un NREM juvenil în care toate căderile nu erau nimic altceva decât nişte simple înălţăti de sine,  pentru o secundă cât a ţinut visul am avut impresia că până şi nefericitul de Andrei a devenit om, că până şi migrele mele matinale s-au transformat în nişte vafe cu vişine...

Universul meu e învelit într-un ambalaj prăfuit peste care sunt aruncate păpuşi cu rictusuri gălăcioase şi oameni cu nume de Andrei care uneori au avut privilegiul de a fi oameni-fluture, trecând peste of-urile mele etern apăsătoare am să vă rog să mă iertaţi pentru că nu v-am povestit niciodată despre omul meu Matei care a murit într-un vis, înecat într-un acvariu, in care întamplător, nu era apă... Limitarea e doar în capul oamenilor, oamenii sunt singurii care cred în legea limitării... acum zâmbesc ironic şi mă mulţumesc cu faptul că eu nu sunt om!ca şi voi...


Eu am scăpat de acrofobie acum doi ani...când mă izbeam din nanosecundă în nanosecundă de Pământ, de fapt, atunci am scăpat de orice, în special de suflet. Nu râde!Aici se joacă o piesă tristă în care scaunele pe care voi staţi nu sunt altceva decât nişte suflete ce s-au auto-mutilat gândindu-se la cât de inofensive sunt înălţimiile astea de la care s-au aruncat.

Eu aş vrea ca uneori oamenii mei să mă creadă când le spun că sunt în luna a IX-a şi sunt pe cale de a naşte un Univers implacabil, fără uşi, fără chei şi fără spaţii deschise.

Eu nu ştiu ce să vă mai spun...poate doar că televizorul meu s-a blocat pe o imagine alb negru care bâzâie groaznic...sau că Matei e o fată nemachiată cu ochi verzi ce îşi aşteaptă sfârşitul în braţele ''binelui'' de sine.

Să nu uităm că limitarea şi logica e doar în capul vostru...Eu şi Matei suntem protejaţi... iar Andrei, păi bine, Andrei rămâne un biet om nefericit,limitat, şi plictisitor de logic.

6 comentarii:

Celestine Mihaela spunea...

da...
tu nu esti om!
esti fluturele meu de seara, in care nici macar eu, care am sarit peste cocon, nici macar eu nu ma aplec sa leg pamantul la sireturi.
da...
tu nu esti om!
te-as fi recunnoscut dupa mirosul amniotic de copil netrezit.
Dar tie nu ti se deschid porii cand iubesti,
DOAR ARIPILE!
ptr ca da...
tu n-ai fost niciodata Om, dar l-ai iubit nelimitat, inaltandu-te.

iar eu,
ma inclin.

Sandra. spunea...

Iar eu, ca un fluture profund recunoscător, te iubesc pentru că m-ai născut atât de frumos! Eu am prilejul de a mă înclina în faţa ta!

mişca spunea...

ai un discurs desavarsit. tinzi spre un absolut propriu si autentic. reverente!

Celestine Mihaela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Zor de Zi spunea...

dragă mi-e toamna cu tine cu tot...

Purpur de Miozotis spunea...

esti pura,sub fiecare dintre chipuri