Lumi paralele

Cuvintele noastre nu cer tăcereAşa cum nici paşii noştri nu mai  vor întoarceri
Lumi întregi cucerim cu priviri
Pentru că ştim că o retină nu va zgâria niciodată un iris (sau?)
Coatele şi genunchii ne sunt rănite de la atâtea căderi
Însă tăceri ne roagă să continuăm
Călcăm atât de drept şi încet
 Unim paşi însă nu şi suflete
Căci in lumi paralele iubirea ia întorsături ciudate
Tăceri înlocuiesc iubiri
Atunci obosim să  luptăm cu tăceri rostite
Iar paşii noştri nu mai vor să umble
Încetând din existenţă somnul îşi visează o altă lume
Însă noi  ştim ca există viu în moartea noastră
Dar...


Am uitat să iubim, nu-i aşa?