cu capul sprijinit de podul palmelor, cu zambetul atârnând în cele două direcţii complet opuse,cu lungimea cosmică a genunchilor ce par a atinge toate stelele , îţi spun dragul meu, că nu pot şi nici nu vreau să realizez unde duce toată falsa fericire ce o simt acum.
Pentru o clipă, chiar două, sugrum violent toate explicaţiile eronate, toate întrebările *vitale*, toată rutina ce ne împuţinează sufletul şi mă las sărutată de fericire.
(Nu mă pot abţine.meriţi din plin să pun poza ,*amice*)
La uşa fericirii se intră prin efracţie, altcumva ai de aşteptat mult în rândul nefericiţilor ce se înghesuie să ajungă în primul rând.
Nu am cum să nu îl citez pe vechiul meu profesor de fizică. ''Viaţa nu e corectă, aşa că eu de ce aş fi?
Un comentariu:
Eu nu vreau sa intru prin efractie...eu vreau sa intru pe usa deschisa cu drag, o usa cat cele doua brate calde ale iubirii ...si daca viata nu e corecta(si mi-ai demonstrat ca nu e) te poti multumi cu o,,clatita" . E alegerea ta...
Eu nu intru in competitie cu ,,CLATITE" pe care le dispretuiesc mut(Doamne ,si asta le scoate din minti!)
Trimiteți un comentariu