vineri, 1 ianuarie 2010

Să nu crezi.



Să nu mă crezi când voi îndrăzni aţi spune că mâinile mele au suferit în tăcere după tine.
Şoapte neînţelese cu gându-mi am desluşit, insă unde eşti tu când toată fiinţa-mi cere iubire pură?
Decât bordurile mai ştiu câte căderi am îndurat.
Cât despre cerul dintre noi...Am încercat să mă agăţ de cerul tău însă mâinile mele nu se pot ţine în perfect echilibru. M-am lăsat să cad fără să fiu prinsă.
Regretele-mi plâng şi vorbesc despre agonie.Printre puţinele-mi rânduri am dorit aţi mai spune că mă dor tâmplele-mi când iar dau de un cer străin de tine.
Astăzi stelele mă dor iar mâinile-mi cer timp şi uitare.
Îmi plânge retina a dor.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Cuvintele scrise cu sau despre iubire,de orice fel ar fi ea sau oricat de puternica, sunt cele mai insemnate si mai sincere. Persoana care te-a facut sa simti ce scrii trebuie sa fi fost speciala,sa merite atentie,iubire,caldura,dor,frustrare...
Imi place mult ce ai scris,mai vreaaau!:)

Ps:La multi aaaaaani !:D

Praf aruncat in ochii existentei spunea...

Parca ma privesti si-mi citesti dezamagirea, lipsa de chef si durerea.
Si eu simt ca tot ce-am construit vreodata se dărâmă si nimic n-o sa mai fie la fel.
Lupt, ma zbat si incerc sa salvez ce se mai poate, nu exista alte variante.Uneori simt ca ma inec intr-o mare de ură si cand incerc sa ma agat de o speranta se dovedeste a fii o fantezie.Nu cedez, sa nu cedezi nici tu !

Alla spunea...

e adorabila imaginea!!
xoxo