marți, 26 ianuarie 2010

Universul Rilurian.

Doar acum începe.

Războiul îl port de una singură cu mine de mulţi ani.
Îmi păstrez singura parte de demnitate şi decid să nu o folosesc pe post de  arma în războiul meu.
Am luptat cu gânduri şi m-am lăsat învinsă de ele, am luptat cu cuvinte şi tot neînţelegându-le am devenit cuvinte neînţelese, luptat-am cu geruri fără să realizez că lucruri mari înving lucruri mici în acest război.
Leg răni şi stărui să-ntreb cum se poate să tot câştige altcineva războiul când războiul îl duc cu mine însămi.
Păi priveşte,omule! Priveşte câte roluri îmi dai!
Cât timp mi-ai tot dat roluri de nefericită văzându-se căzând de mii de ori în propriul război să nu mai ai pretenţii de-al  şi câştiga.
Şi când priveşti cum tot cad să nu-ndrăzneşti a mă ajuta! Mi-a fost dat să joc singură în această piesă.
Ţine cont doar de faptul că îmi joc rolul impecabil şi nu-ncalc reguliile. Nu , nu le-ncalc.Nu blamez nefericirea şi nici nu încerc a o da în schimb pentru fericire.
Şi  când vrei să îţi spui cum suferinţa ta e mai mare decât războiul meu aminteşte-ţi decât că sunt omul ce joacă atâtea roluri câte îi sunt date.
Precum timpul s-a aşternut căzând în orele din ceas eu decid a mă retrage din război.
Nu mai vreau roluri, nu mai vreau scut , nu mai vreau război.
Abandonez războiul cu mândria-mi tot aici! Am pierdut, dar nu m-am pierdut!


                                                                        Decid a mă retrage din războiul vostru.Am pierdut şi m-am resemnat.Am pierdut realitatea crudă şi-am lăsat-o în voi. 
Acum mă retrag în lumea mea. Lumea unde mă voi vedea în oglindă un om frumos ce încă iubeşte să înalţe zmeurile plâpânde ,mă voi vedea omul ce incă iubeşte să plângă pentru baloanele scăpate-n vânt,mă voi vedea omul ce pictează totul într-o armonie perfectă, şi omul cel fără de regrete , omul ce iubeşte absolut fiecare adiere de vânt.
Omul ce nu va cere marea decât o mică parte din nisip şi va reinventa el propria mare.

Aici sunt un monstru.
Şi plecat-am! 
Acum aştept aplauze.
Aplauze v-am zis!!!
Cu demnitatea după mine.

3 comentarii:

Humuhumunukunukuapua spunea...

uau..
si mie imi place cum scrii..
razboaie..
:>

Bi.ZZ.u spunea...

te aplaud!pentru ca imi place cum scrie pana ta pe hartie

[ Suddenly Psychotic. ] spunea...

nice ! sa'm lasi id tau :D