luni, 30 noiembrie 2009

Era frumos peretele la care te uitai?



Era si inca este!
E asa de vreo doi ani peretele asta.

S-a schimbat si el ,insa putin, au aparut decat niste mici crapaturi prin el. 
Daca eram peretele meu explodam de mult, explodam in mii de culori. Peretele meu inca nu vrea sa isi expulseze nemarginita dorinta de culoare, e de un alb sters saracul. Dar el se place asa,nu l-am auzit plangandu-se vreodata.

Peretele meu e cel mai frumos perete.
El ma asculta  si nu se plictiseste niciodata,avem foarte multe discutii, cateodata vorbim ore intregi fara oprire, zambim impreuna, ne amintim impreuna,pierdem impreuna si  plangem impreuna pana ni se dilata culorile...cel mai trist e cand imi pun capul pe un mic colt din el si realizez cat de nemangaiati si deloc imbratisati suntem.
Peretele meu drag,m-am saturat de neputinta noastra de a ne imbratisa.
Nenumarate datile in care tot incerc sa te imbratisez insa mainile mele, insa mainile mele nu pot atinge infinita ta suprafata de alb.

Of,peretele meu drag, de ce nu incerci sa ma imbratisezi tu?Nu ne-ar fi mult mai usor?M-ai imbratisa cu totul, m-ai imbratisa in imensitatea ta de alb,m-ai lasa sa ma pierd prin tine...macar as fi ca si tine si as invata cum e sa asculti fara sa ripostezi, cum e sa fi lovit fara a lovi inapoi, cum e sa te uiti fara a spune nimic...
Eu si peretele meu suntem fericiti.Insa nu acum!!!


Cat despre voi,oamenii mei, am o rugaminte. Incetati sa mai loviti un perete cand sunteti nervosi sau neputinciosi, pentru ca vedeti voi, uneori si un perete plange.


2 comentarii:

Allii. spunea...

Si eu am un pererte al meu;x
Genial post>:D<

Kyra spunea...

Frumos, nu mam gandit la pereti asa inainte.