Ciudat.

Singuratate sau neputinta?
Totul e ciudat.
Toate s-au schimbat dar defapt au ramas la fel...toate si toti.
Afirmam ca ne-am schimbat,insa stim cu totii ca nu e asa...ne place sa ne mintim si sa mintim,dar oare de ce facem asta?
Pana la urma ne mintim pe noi insine si chiar nu vad rostul,mintindu-ne nu ne face sa ne simtim mai bine.
Si pana la urma de unde porneste toata treaba cu schimbatul?si de ce ne place sa credem ca ne-am schimbat?
Eu simt ca m-am schimbat, insa daca privesc in interiorul meu stiu ca sunt acelasi copil ce inca se uita pe geam cu speranta ca el va reveni,ca va intra din nou pe usa ,indiferent ca defapt in sinea mea sunt convinsa ca nu se va intampla asta...
Eu sunt aceiasi,tu esti acelasi,noi suntem aceiasi.
Suntem tot aceiasi pentru ca inca tanjim dupa oameni care nu tin la noi,inca tanjim dupa iubirea lor,suntem la fel pentru ca fiecare dintre noi simte lipsa lui/ei cand asteptam sa ne sune si sa ne spuna ca le-a fost dor de noi,pentru ca fiecare suntem la fel cand imbratisam,cand iubim,cand daruim ce avem mai frumos...

Pe parcurs am aflat un raspuns.Stiti de ce afirmam ca ne-am schimbat?Pentru ca daca pierzi ceva si inca simti ceva pentru acel ceva/cineva ca sa treci peste situatie cu usurinta te minti singur/a spunandu-ti ca te-ai schimbat si ca nu te vei mai concentra asupra acelui ceva/cineva crezand ca asa e mult mai bine...Insa doar ne mintim,ramanem la fel de neputinciosi privind cum viata ne joaca feste...

Si pana la urma despre ce am vorbit aici?Despre singuratate sau neputinta?Poate ca despre neputinta noastra de a lua decizii favorabile cand gustam din singuratate.Cel mai bine e sa nu-ti impui nimic daca vrei sa treci cu usurinta de o despartire sau de o pierdere...pentru ca degeaba stai si chemi uitarea..uitarea vine decat cand uiti de ea.


O zi placuta!