Self fish.

Eu urc coborând fiecare treaptă a existenţei tale

2011-10-08T09:47:00.000-07:00

În ritmul ăsta eu voi fi o constantă fixă

Adulmecând viteza luminii în vid

Denumind altcumva plantele şi iubirea

Voi avea o lipsă inimă

Nu voi mai plânge pentru că nu ai timp de vorbe

Ci te voi desena în culori plămâniu-transparent
Îţi voi da un nume fluturiu

Şi-am să-ţi calc aripile...

Iubirea mea nu e o constantă

E un moment de eternitate adesea tristă

M-ai lăsat să cresc exuviu trist, dar eu sunt un suflet ascultător ce îţi simte lipsa chiar şi atunci când Eşti.

Nevoia de înalt se reduce la simpla nevoie de ...cădere?

2011-09-17T03:03:00.000-07:00

M-am visat într-un NREM juvenil în care toate căderile nu erau nimic altceva decât nişte simple înălţăti de sine, pentru o secundă cât a ţinut visul am avut impresia că până şi nefericitul de Andrei a devenit om, că până şi migrele mele matinale s-au transformat în nişte vafe cu vişine...

Universul meu e învelit într-un ambalaj prăfuit peste care sunt aruncate păpuşi cu rictusuri gălăcioase şi oameni cu nume de Andrei care uneori au avut privilegiul de a fi oameni-fluture, trecând peste of-urile mele etern apăsătoare am să vă rog să mă iertaţi pentru că nu v-am povestit niciodată despre omul meu Matei care a murit într-un vis, înecat într-un acvariu, in care întamplător, nu era apă... Limitarea e doar în capul oamenilor, oamenii sunt singurii care cred în legea limitării... acum zâmbesc ironic şi mă mulţumesc cu faptul că eu nu sunt om!ca şi voi...

Eu am scăpat de acrofobie acum doi ani...când mă izbeam din nanosecundă în nanosecundă de Pământ, de fapt, atunci am scăpat de orice, în special de suflet. Nu râde!Aici se joacă o piesă tristă în care scaunele pe care voi staţi nu sunt altceva decât nişte suflete ce s-au auto-mutilat gândindu-se la cât de inofensive sunt înălţimiile astea de la care s-au aruncat.

Eu aş vrea ca uneori oamenii mei să mă creadă când le spun că sunt în luna a IX-a şi sunt pe cale de a naşte un Univers implacabil, fără uşi, fără chei şi fără spaţii deschise.

Eu nu ştiu ce să vă mai spun...poate doar că televizorul meu s-a blocat pe o imagine alb negru care bâzâie groaznic...sau că Matei e o fată nemachiată cu ochi verzi ce îşi aşteaptă sfârşitul în braţele ''binelui'' de sine.

Să nu uităm că limitarea şi logica e doar în capul vostru...Eu şi Matei suntem protejaţi... iar Andrei, păi bine, Andrei rămâne un biet om nefericit,limitat, şi plictisitor de logic.

Eu nu ma plec, eu ma sunt constanta.

2011-09-09T00:56:00.000-07:00

E vina mea, mi-o asum!cateodata...
Cum sa va spun...scriu rar aici, blogul meu e un panaceu pentru deziluzii, scriu aici doar cand sunt trista, confuza sau dezamagita... dar asta nu inseamna ca nu citesc posturile voastre, tocmai de asta spun ca blogul meu e un panaceu pentru deziluzii, aici va am pe voi si pot sa va citesc cand doresc, de multe ori reusiti sa ma scoateti din sfera mea de tristete. In mare parte as dori sa imi cer scuze lui Celestine... si sa ii spun ca sunt bine, ca inca respir iubire si iubesc iubire.

0007 plamani de fier iar iubirea paseste in mine mai presus decat oricand

2011-04-18T11:56:00.000-07:00

Iubesc in ritmul celor de la Radiohead...ei fiind singurul meu viciu

Te iubesc. chiar daca nu imi place sa imi expun te iubesc-urile precum niste trofee.

Aici totul este bine, capăt de linie, răni nelinse şi nopţi pierdute în faţa unor filme bolnave, eu fiind singurul actor maniaco-depresiv

2011-03-23T07:23:00.000-07:00

Cu gândul că un viol e mai rău decât un accident de maşină sau să nu complicăm lucrurile şi să nu comparăm gravitatea lor. Un non-sens al începuturilor sfârşite şi al tuturor lucrurilor ce mă sâcâie şi mă termină pe zi ce trece. Timpul ăsta constant nu mă lasă să respir în aria mea de confort şi mă aruncă cu sila în alte locuri irespirabile, urât mirositoare şi apăsătoare.

Toate se reduc la sisificul fapt cum că toate gândurile mele s-au sinucis cu mult timp în urmă. şi că am rămas la stadiul de fetus ce simte lipsa mamei.

Nu pot sa fiu îndeajuns de fluture.

Telegramă: haide acasă. ma tot pierd de lume căutându-te.

Piesă curentă: Radiohead- My iron lung '' Suck, suck your teenage thumb
Toilet trained and dumb
When the power runs out
We'll just hum''

01010100 01100101 00100000 01101001 01110101 01100010 01100101 01110011 01100011

2011-01-08T03:22:00.000-08:00

Tumori dureroase la nivelul gândirii, se adună toate într-un ciclu circadian de trăire repetabilă al cărui scop încă nu l-am aflat, sunt prea tânără sau mult prea proastă să îmi dau seama dacă tot ce iubesc acum are să ducă spre un drum încă neatins sau să mă izbească din nou de aceleaşi borduri , las toate cuvintele să curgă, apăs literele cu o frenezie indescriptibilă şi îmi reamintesc tonul apasat al mamei care repeta obsesiv: vei strica tastatura, aşa cum ai făcut şi cu celălalte'', mi s-au oprit frazele în ultima înghiţitură de Coca-Cola iar eu tot nedumerită sunt dacă ceea ce iubesc eu are să mă ducă spre ceva bun sau are de gând să se răspândească precum o metastază.

Dacă e să mă întrebi, singurul răspuns pe care îl ştiu e acela că ACUM iubesc şi mi-e frică.punct.

...

2010-12-20T13:50:00.000-08:00

Să punem sare pe răni...din nou, mereu şi iar mereu.

noi...
Nu trebuia să pictăm niciodată fluturi cu aripi lipsă...

SteleVerzi-Monstrul de sub pat.
...

Rugaciune de cocoon.

2010-12-11T09:02:00.000-08:00

Să te faci cât de repede poţi un fluture.Om-fluture.

Cresc noduri la antipodul gândirii
Iar eu , ca un om credincios în SINE ce sunt, mă agăţ de ele
Căci atâta timp cât încă fac parte din mine
Am voie să mă locuiesc de câte ori doresc
Am voie să trec să-ţi fac vizite matinale şi...
să-ţi murmur uşor la ureche că oamenii care iubesc niciodată nu mor...
Iar tu, ca un iubit îndrăgostit să ''chiar'' mă crezi
Pentru că atâta timp cât fac parte şi din tine
Am voie să te văd dezbrăcat de faţa ce o porţi în oraş şi mai ştiu eu unde
Sau să te îmbrăţişez şi să te sărut când habar nu ai pe ce drum să o mai iei...

...

Dar eu cu ce sunt de vină că nu iubim?...şi tot rămânem la stadiul de cocooni...?

Când ea e tristă

2010-11-28T06:38:00.000-08:00

Bărbatu-i mut în faţa iubirii.

Când ea e tristă...
Un ochi deschis din cer spre raiul lui, o ultimă privire oftândă mimând un adio sau un te urăsc.
Adevărul ei, o minciună-n raiul lui, deschide toate rănile umplute cu cuvinte frumoase şi le *re*zgârie făcând-o să cerşească la polul opus demităţii ei...
Când ea e tristă iubeşte şi mai uită să respire în ea...iar bărbatu-i vorbeşte despre pescuit şi mai câte altele!
iar ea se uită cu drag şi silă la tot ce a crescut frumos în ea, acum urmând să se prăbuşească toate.

Când ea e tristă ştie ca el de omidă va pleca şi de fluture se va întoarce mereu la alta, mereu acelaşi, mereu născându-se şi atât de puţin iubind, femeia...

Cândva...

2010-11-24T10:07:00.000-08:00

Atât de sinceră...

''Te-am iubit, fraiere! :)''

Sinceritate deplină...

Desenul îmi aparţine. :)

Gottlos.

2010-10-03T04:55:00.000-07:00

Să iubim întotdeauna frumosul şi fluturii!

Salvador Dali.

Am visat că sunt un fel de Gala Gradiva pictată de timp

Un vis excepţional de altfel,

cu multe culori prost aplicate,

pensule lungi,

culori violente,

şi mii de Salvadori rămaşi neobservaţi.

sunt...

o Gală tranşată de timp în mii de direcţii

corespăunzătoare tuturor sufletelor pierdute cu intenţie sau fără

cu scuze mult prea târzii

sau cu nişte priviri agasante şi idioate

trebuie să îmi reamintesc că

eu mie, nu mi-am întors niciodată spatele

ci din contră

am căutat întotdeauna să-mi văd noile feţe

şi m-am adăpat cu dorinţe animalice

muşcând ,iar apoi scuipând tot ce a încercat vreodată să mă rănească.

am spus şi repet;

sunt cel mai mare duşman al tuturor

niciodată al meu!

Isihasm autodistrugător.

2010-09-09T03:13:00.000-07:00

...tapetat pe alocuri cu vise măreţe interminabile în braţele binelui,

aşa descriu Raiul.Raiul altora.

Sinceră îţi spun că nici măcar un Efo5 nu ar putea să mă mute mai încolo
Ca o acromaniacă ce sunt muşc cu poftă din bucăţile de rai ce nu îmi aparţin
Cel puţin sunt sinceră şi declar că raiul altora are un gust mai bun decât al meu-lipsă-
Nu dau semne cum că aş vrea să mă opresc din mâncatul intuitiv
Sunt satisfăcută, cel puţin acum,,,

(Îmi reamintesc că eu nu îmi dau lumea pentru un măr, cum a făcut Eva).Eu îmi dau lumea pentru un amărât de sărut,o Evă mai naivă, chiar mai proastă.

Iar se apropie o revoluţie(a mea!) în care tot cred că isihasmul nu îl are în prim plan pe Dumnezeu, nu încape în tot amalgamul ăsta de idei preconcepute.

Revoluţia inteligenţei mele proaste începe chiar acum., începe prin a mă lăsa falimentată şi înfometată de atâtea raiuri lipsă.

Până şi lumea asta e o iluzie proastă, vândută mult prea scump.
Cred că şi cei care îşi permit să o cumpere sunt nişte ne-fericiţi,
o afacere prost amanetată din care singurul câştigător e Nimeni,
sau Niciunul.

Răspunsul meu la -da- e un categoric -nu-!, indiferent de întrebare.

(,,,)

Izbirea pereţilor din mine.

2010-08-29T04:13:00.000-07:00

-Haide omule, e târziu, doar ştii cum sunt, veşnic obosită, şi în plus nu îmi place când eşti atât de agitat, haide, du-te spre casa ta şi culcă-te,poate mâine ne-om vedea cu alţi ochi, ne-om iubi cu alte suflete...zic.
-Ironică ca de obicei,spune el, te anunţ cu un mic mare dor că nu am cheia de la casă, e mult prea departe toată apropierea asta ce duce spre ceva de care zi şi noapte îmi amintesc,trec greu peste asta,am renunţat la fumat şi la toate viciile doar ca să am iar un loc în casă, locul ăla care obşinuia să fie doar al meu.
-Despre ce vorbeşti?Ce casă, ce loc, ce aberaţii-s ăstea? Am spus şi repet, mi-e somn iar eu una, am să plec.
-Iar el pe un devastat îmi raspunde: Casa mea obişnuia să fie sufletul tău...şi tu te mai întrebi de ce sunt un biet cerşetor, dar îţi spun, bat doar la casa ta de când mă ştiu!
- Omule, eşti mare!, dar nu te merit...

Vreau sa uit discutia asta, vreau...

Noaptea e pe tocuri

2010-08-20T08:48:00.000-07:00

Noaptea e pe tocuri,iar dimineaţa-i poartă urmele apăsătoare...

Pozele imi aparţin.

Despre oglindirea eu-ului .

2010-08-18T04:39:00.000-07:00

Singura făptură ce încă se miră că existenţa unui fluture negru nu poate fi niciodată albă, sunt eu!

Îţi spun sincer, cuvintele mele confuze sunt înţelese de cei care le simt.

Cursul indezirabil al lobotomiei

2010-08-10T04:34:00.000-07:00

Linia premergătoare a subconştientului meu ascunde două adevăruri relative, cum că m-am născut murind într-un labirint a cărui sfârşit se asemănă teribil de mult cu un nou început.

Un labirint oscilant cu mii de feţe, întotdeauna noi, care însă, mă duc spre aceleaşi căi, spre aceeaşi oameni ce au renunţat cu (atâta) uşurinţă la tot, un fel de formă ovaloidă a amintirilor că Au fost vreodată(?),sau că Am fost vreodată acolo pentru ei(?).

Sau simplificând ce am spus mai sus, totul se referă la răspunsul unei obositoare întrebări: Au iubit ei pentru mine cât nu am iubit eu pentru ei ,şi viceversa?

Toate acestea fiind spuse, sufăr de amnezie retrogradă.

Jocul linistea.

2010-08-01T08:35:00.000-07:00

Jocul.
Pe vremea când eram copil
jucam adesea -liniştea-
pentru a vedea cine rezistă să tacă mai mult timp

întotdeauna câştigam jocul
asta pentru că niciodată nu aveam ce să spun
cuvintele lor erau mari în comparaţie cu necuvintele mele
niciodată aceeaşi cu cei ce vorbeau
unui om ce alegea rolurile atent îi scapa din vizor ca exist şi eu
ei primeau roluri principale pe când eu eram un figurant surdo-mut
mă uitam copilă fiind cu ochi goi cum se jucau şi se-mpingeau
detaşată de ei, un fel de sferă într-un pătrat mare
niciodată nu inţelegeam de ce eu nu am un loc doar al meu
iar când ajungeam în locuri noi mă alungam eu singură

fugeam speriată ca voi da peste aceeaşi gălagie asurzitoare

ţin minte că îmi plăcea să lansez baloane şi-mi imaginam cum intr-o zi voi avea ceva de spus iar atunci ei vor fi nevoiţi să tacă

aceeaşi fiind şi-acum cu tot atatea de spus, mi-e dor de jocul în care lansam baloanele.
sunt sigură că macar un balon a ajuns acolo unde trebuia sa ajungă

acolo unde şi eu voi ajunge
undeva unde un ceva va fi al meu si doar al meu.

astăzi nu am nevoie ca ei să asculte

pentru că învăţ încetul cu încetul să îi dau voce personajului meu surdo-mut.

No one cares when you´re out on the street
Picking up the pieces to make ends meet
No one cares when you´re down in the gutter
Got no friends got no lover

Placebo (For what it's worth).

Astăzi am lansat din nou baloane , am fost aceeaşi ca şi atunci, doar că de două ori mai iubită de către mine.

Cu genunchi-mi-n-stele.

2010-07-25T00:48:00.000-07:00

cu capul sprijinit de podul palmelor, cu zambetul atârnând în cele două direcţii complet opuse,cu lungimea cosmică a genunchilor ce par a atinge toate stelele , îţi spun dragul meu, că nu pot şi nici nu vreau să realizez unde duce toată falsa fericire ce o simt acum.

Pentru o clipă, chiar două, sugrum violent toate explicaţiile eronate, toate întrebările *vitale*, toată rutina ce ne împuţinează sufletul şi mă las sărutată de fericire.

(Nu mă pot abţine.meriţi din plin să pun poza ,*amice*)

La uşa fericirii se intră prin efracţie, altcumva ai de aşteptat mult în rândul nefericiţilor ce se înghesuie să ajungă în primul rând.

Nu am cum să nu îl citez pe vechiul meu profesor de fizică. ''Viaţa nu e corectă, aşa că eu de ce aş fi?

Mai tu decât eu...

2010-07-19T13:35:00.000-07:00

Din totul *toturilor* putem să scădem cât am fost noi. Este necesar să!

Însă ei rămân mulţi, aproape la fel de mulţi dar cu minus un întreg.

Rămânem tot la *stadiul* de cerc de unde pleacă toate şi ajung tot de unde au plecat.

Încă am rămas stocată la lista noastră cu întrebarea copilărească de ce iarba e verde şi nu albastră, iar cerul albastru şi nu verde.

Măcar am aflat răspunsul prin ştiinţa numită *biologie*,dar parcă mi-e dor să dăm noi răspunsul...

La-revedere sau la-adio?

Departe de ceea ce numiţi voi Dumnezeu.

2010-07-15T09:11:00.000-07:00

Am să fac un abuz teribil de sinceritate, acum când gândurile mi se clatină în ritm catarsic,eu sunt conştientă că sunt proiectată greşit sau cel puţin universul meu e proiectat eminamente greşit.
dumnezeul *meu* care niciodată nu a fost al meu a decis să stea întotdeauna pe o margine mult prea îndepărtată de câmpul meu vizual şi a ales (cel puţin aşa crede el) să nu se implice în rezolvare problemelor ci din contră,a ales să stârnească el toate probleme ,doar pentru a-şi lua porţia zilnică de amuzament privind cu o nonşalanţă şi cu un snobism crunt cum mă chinui să rezolv ceva ce nu eu am creat!

dumenzeu râde când pierd, însă, ceea ce nu ştie e că eu l-am pierdut pe el de mult timp! Şi tind să cred că eu râd mai satisfăcută decât el şi fără de el,cel puţin satisfăcută cu un sfert de buză pentru că cealaltă parte se află în raiul sigilat ermetic, sufletul într-un târziu. Sufletul sigilat ermetic, singura parte impenetrabilă şi inaccesibilă dumnezeului meu.

Sunt sigură, foarte sigură!că cele mai *fatale* defecte ale unui om sunt obişnuinţa şi resemnarea,care însă, uneori duc spre teritorii noi şi împăcări de sine , sau cel puţin armistiţii.
Noi, oamenii în general, sunt(em) prost proiectaţi având întipărit în ADN instinctul obişnuinţei.
Suntem oameni iar asta ''ne dă dreptul'' sau cel puţin avem o scuză viabilă în cazul în care se stinge o pasiune sau brusc, moare o iubire,pentru simplul fapt că putem să îi spunem persoanei că a intervenit sindromul obişnuinţei, printr-o stupidă justificare care nu e deloc justificare reuşim să închidem lumi întregi şi să desfinţăm persoane care s-au implicat mult prea mult.
Suntem oameni iar asta înseamnă că ne obişnuim cu aproape tot, iar în cele din urmă, suntem oameni (şi)cei care plecăm de acolo unde obişnuiam să fim un tot pentru că avem foarte multă mândrie în noi şi nu suntem capabili să acceptăm obositoare idee cum că cineva chiar ne iubeşte, totul se aplică în cazul în care nu există iubire de sine, sau stimă, probabil amândouă corecte.

Propriul meu univers e proiectat greşit înspre direcţii evident greşite sau inexistente. Niciodată nu am reuşit să dau mai mult decât am avut,asta pentru că pe mine nu am vrut să mă dau nimănui... Şi tocmai de asta mi-e greu să cred că există persoane care ţin la mine.Nu dau mult, dau deloc chiar.

Iar dacă cineva crede că universul meu nu a fost proiectat greşit atunci îl las cu simpla concluzie că eu am fost proiectată greşit în concordanţă cu dumnezeul opus bilateral din câmpul meu vizual în care niciodată nu s-a *oglindit* !

Durerea mea nu o simţi tu şi nici viceversa.

Subducţia umărului nesprijinit.

2010-07-11T08:56:00.000-07:00

Să nu crezi că nu observ cum umerii mei sunt din ce în ce mai goi, şi-au luat libertatea de a nu mai fi atinşi de ei doar pentru că au uitat cât timp a trecut de când au fost unicul tău sprjin.

Ei niciodată nu au fost tu şi viceversa.

Acum ei sunt tu.

Iar tu eşti ei.

confuz

difuz

infuz.

Cert este că nu au suportat atâta greutate de gânduri şi atâtea sărutări în care dumnezeul asta a uitat întotdeauna să-şi facă simţită prezenţa...

~~Andrei Andrei,...doar tu ştii de câte ori m-ai omorât.~~

Îmi ţiuie capul în acorduri de retragere-oboseală de la atâtea autodiscuţii ce niciodată nu duc înspre ceva bun, eu singură mă propulsez în molohul agoniei şi aştept ca cea mai Sandra dintre Sandre să mă salveze ,însă nostalgicele Sandre se retrag în momentul în care întind mâna pentru a fi salvată, şi asta doar pentru a nu continua războiul continuu dintre mine şi mine, cei doi poli diferiţi care însă, nu par a se atrage niciodată.

Nu vreau să înţelegi greşit, tocmai pentru că eu o fac!,zâmbesc involuntar şi forţat cu o durere acerbă la nivelul maxilarelor care cel puţin *odată* ştiau cum să *îţi *zâmbească, şi asta doar pentru a trăda suferinţa şi pentru a-mi ascunde ruşinea că niciodată nu am avut curajul necesar de a mă înţelege şi ajuta.

Nicicând mai niciodată decât acum şi viceversa, zâmbetele mele care defapt nu sunt ale mele le-am împrumutat din buzunarul gecii de iarnă în care mi-ai lăsat primul bileţel cu un Te iubesc mare şi cu un scris impecabil.

Încă îl mai am, niciodată nu încetez să mă întreb de ce după Te iubesc-ul acela ai pus o virgulă şi nu un punct. Probabil ai vrut să pun eu punctul, dar se pare că mi-ai luat-o cu mult înainte...

Prăpastia dintre mine şi mine este o mare prăpastie de dor, în care ~~dragul meu~~, un sărut de-al tău ar umple totul cu fericire, care însă ştiu că ar fi scurtă.

... pentru a ajunge la acea fericire ar trebui să îmi calc în picioare demnitatea şi toate promisiunile făcute de-a lungul timpului, pe care însă nu vreau să le încalc...

Preţul ar fi mult mai scump decât scurta clipă de falsă fericire.

Abstrusele mele gânduri sunt *încă*la stadiul în care desenam de zori entuziasmaţi nişte amărâte de flori urâte, dar agfacolore. Un fel de toate-au început cu tine terminându-se *tot* la tine, şi atât...

Mi-ar face mare plăcere sa fac cunoştinţă cu mine, într-o zi.

Se ajunge cu un singur regret.

2010-07-04T13:37:00.000-07:00

Nu eu am ales să fiu!

**If you ever get close to a human,and human behaviour
be ready to get confused..there's definitely no logic.** Bjoooooooooork!

Adrisantului necunoscut.

2010-06-27T11:12:00.000-07:00

Întotdeauna am avut falsa impresie că ştiu înspre ce direcţie mă îndrept şi m-am lăsat adesea să trec lin şi uşor printre oameni pentru a nu-i atinge şi în special pentru a nu fi atinsă, încă nici în ziua de astăzi nu înţeleg de ce am îndrăznit să mă abat de la propria regulă, şi am încercat să dau vina pe vântul puternic şi să îmi tot explic că din cauza lui am fost propulsată şi în final atinsă de oameni , dar pur şi simplu am validat teoria...de câte ori încerc să mă îndrept spre ceva ,mă opresc, printre ei ,printre oameni, şi asta doar pentru că vreau ca uneori să îi ating şi eu...vreau să îi iubesc pentru că niciodată nu am avut această ocazie. (Îmi place să cred că sunt singura fiinţă care nu a fost niciodată atinsă de oameni...chiar îmi place să mă mint.)

Obişnuiam să fim totul de acolo, nimic mai mult, nimic mai puţin.

Expeditorul este tocmai copilul tău, pentru că facând o analiză mai vastă am aflat că toţi muritorii ţi se adresează spunându-ţi tată...
Adrisantului necunoscut pe nume ''Dumnezeu''.

Dar ştim amândoi că eu nu mai cred în tine şi viceversa, şi ştim foarte bine că afară nu mai miroase a vara trecută ,e imposibil să nu îţi aminteşti acea vară, atunci când ţi-ai lăsat copilul să moară sub privirile tale...a fost prima şi ultima oară când ţi-am urlat plângând că nu mă voi mai lăsa atinsă de ei!Şi ştii ce am primit în schimb? Am primit drept răspuns nişte ochi goi şi plini de nepăsare îndreptaţi spre mine şi mi-a luat mult timp să înţeleg că atunci a fost cruciala clipă în care ai decis să îţi alungi un înger din rai, pentru faptul că nu a ştiut cum să iubească! Întâi trebuia să îţi iubeşti TU îngerii ca pe urmă să-i înveţi şi pe Ei să iubească...

E un fel de adio sau un fel de mai stai aşa cum ai stat niciodată.

Mulţi îngeri izgoniţi au plâns în faţa pragului uşii tale...Inima ta e un Mare, mare, mare, puţin!...

Degradare

2010-06-21T14:00:00.000-07:00

E atât de greu să împarţi mult cu puţin cu nimic,mai greu e când trebuie să mă împart între el şi el...

Ţin minte că obişnuiam să fiu tot-ul cuiva,dar...E greu a scrie când se plânge.

all I've known
all I've done
all I've felt ...was leading to this

să nu uităm că cercul...

2010-06-10T13:47:00.000-07:00

Contur.

Au ales să spună te iubesc-uri prea târzii,iar aici nu mai miroase a toamnă.

Absenţa numără din trei în trei,iar dacă pasul ei în faţa mea atunci pasul tău în spatele meu.

Prea mult,mult prea mult m-ai împărţit cu al treilea pas.

Avem cercul din care vor pleca mulţi şi multe dar se vor întoarce...tot aici

Nu-i aşa?

Te-am

şi

m-ai.

Iubit.

LaAdio pasului tău din spatele pasului meu.

Şi mi-e uşor să îi înţeleg când spun că iubesc soarele mai ales atunci când stau la umbră,dar mi-e sisific să înţeleg cum te iubesc atât de mult când tu nu.

Când aici-ul nu mai e acolo-ul.

2010-06-10T13:20:00.000-07:00

Astăzi nu e ieri, multă gălăgie,au plâns atât de mult,mi-am închis lumea la parter prin clasa lui,nu mai am loc pentru mine,sunt fără de mine,mă plâng,primul te iubesc de la el,anxietate,şi uneori,doar uneori,mi-e dor...

În sus înaltul...

Raiul sigilat.

2010-06-01T10:36:00.001-07:00

Mi-am cusut interiorul în raiul tău.Ce păcat că unde nu se trăieşte se moare.

~~Casa ta e un fel de rai abracadabrant unde niciodată nu se trăieşte,se moare.~~

În loc să crească suflet a crescut mizerie.
A-ban-don. A-ban-do-na-re. A-ban-do-nări.

Nu-i de mirare că sufletul îşi dă în judecată compoziţia chimică. Ce te faci cu un gram de iubire, un kilogram de ură şi alte cincizeci de kilograme de nepăsare? nu se mai suportă gramele cu kilogramele...Aici este partea unde asistăm cu neputinţă şi tot aici ,partea în care cădem frânţi şi dezgoliţi de noi...

Nu se potrivesc multe părţi din puzzle, însă fata de pe scaunul rotativ priveşte cu acalmie cum toate celule luptă între ele şi nu mai încap unele de altele.
Serotonina este de negăsit iar neuronii se pregătesc pentru marele ''suprem'', căderea.
Egalul problemelor adunate îl reprezintă însăşi Prolactina în exces...

Suntem partea abandonată de propriul nostru trup.
Unde să mai pui că şi doare al naibii de tare să vezi cum toate zidurile care le-ai ridicat pentru a te proteja de ei se dărâmă?...şi unde să mai pui când tot ce ai crescut a decis să moară?...şi unde să le mai pui când la suflet nu le mai poţi pune?
~~Unde cauţi ceva ce nici măcar nu ai pierdut?Unde cauţi ceva ce nici măcar nu ai avut?~~

A-ban-don...

Ceea ce ieri mă ajuta astăzi mă desfinţează...Dumnezeule,nu ştiu cine eşti însă ştiu ce nu eşti!

Întotdeauna am ştiut că...
Teama mea este împărţită în mod egal cu cei patru pereţi ai camerei,aceeaşi cameră ce mă suportă de 747864 de zile,pereţi nu şi-au schimbat albul,colecţia mamei de farfurii continuă să fie de un alb imaculat,patul stă în acelaşi unghi prost poziţionat de ani întregi,însă eu nu mai sunt Sandra....aici s-au pierdut multe şi nu am cum să uit anii întregi care i-am pierdut uitându-mă la aceeaşi pereţi albi şi goi condamnându-i de ce nu se schimbă şi ei.

Sandra avea doar 15 ani şi gândea astfel:

Şi suntem învăţaţi să călcăm cu grijă să nu ne trezim demonii
Suntem mai sus de noi hotărâţi să ne eliberăm de cei ce ne-au abandonat
Dar inevitabil,lăsăm urme să nu uităm drumul de unde am pornit
Însă ne pierdem prin dedesupturi
Interiorul nu e atât de bine sigilat şi primim vizite nepotrivite
Dar suntem învăţaţi să îi servim cu vorbe frumoase şi să le zâmbim oftând
Celor ce ne-au fost şi nu ne mai sunt.

Casa mea e un fel de ''Mai treci din când în când şi pe aici.''...

Astăzi mi-am pierdut pe nu ştiu unde raiul şi nici nu m-am mirat când m-am împiedicat de mine şi am dat de altcineva.

să n-aveţi habar cum e să îi simţi din nou pe cei ce au uitat drumul spre casa ta.

~~celor ce au uitat să mai treacă şi prin mine.~~

Cum să uităm că am murit de atâtea ori?...

?

2010-05-21T12:25:00.000-07:00

E un fel de a-mi cere mie scuze pentru că nu mai sunt.

Amintirea că am fost devine un chist cicălitor pe care îl simt în permanenţă şi mi-aş da vremea asta urâtă din mine oricărui trecător dar toţi refuză cu vehemenţă spunând că le place soarele.

Continui să fiu proasta ce şi-a dat lumea pentru un singur sărut.

raiul sigilat.

2010-05-15T12:40:00.000-07:00

Mi-am cusut interiorul în raiul tău.Ce păcat că unde nu se trăieşte se moare.

~~Casa ta e un fel de rai abracadabrant unde niciodată nu se trăieşte,se moare.~~

În loc să crească suflet a crescut mizerie.
A-ban-don. A-ban-do-na-re. A-ban-do-nări.

Nu-i de mirare că sufletul îşi dă în judecată compoziţia chimică. Ce te faci cu un gram de iubire, un kilogram de ură şi alte cincizeci de kilograme de nepăsare? nu se mai suportă gramele cu kilogramele...Aici este partea unde asistăm cu neputinţă şi tot aici ,partea în care cădem frânţi şi dezgoliţi de noi...

Nu se potrivesc multe părţi din puzzle, însă fata de pe scaunul rotativ priveşte cu acalmie cum toate celule luptă între ele şi nu mai încap unele de altele.
Serotonina este de negăsit iar neuronii se pregătesc pentru marele ''suprem'', căderea.
Egalul problemelor adunate îl reprezintă însăşi Prolactina în exces...

Suntem partea abandonată de propriul nostru trup.
Unde să mai pui că şi doare al naibii de tare să vezi cum toate zidurile care le-ai ridicat pentru a te proteja de ei se dărâmă?...şi unde să mai pui când tot ce ai crescut a decis să moară?...şi unde să le mai pui când la suflet nu le mai poţi pune?
~~Unde cauţi ceva ce nici măcar nu ai pierdut?Unde cauţi ceva ce nici măcar nu ai avut?~~

A-ban-don...

Ceea ce ieri mă ajuta astăzi mă desfinţează...Dumnezeule,nu ştiu cine eşti însă ştiu ce nu eşti!

Întotdeauna am ştiut că...
Teama mea este împărţită în mod egal cu cei patru pereţi ai camerei,aceaşi cameră ce mă suportă de ani de zile,pereţi nu şi-au schimbat albul,colecţia mamei de farfurii continuă să fie de un alb imaculat,patul stă în acelaşi unghi prost poziţionat de ani întregi,însă eu nu mai sunt Sandra....aici s-au pierdut multe şi nu am cum să uit anii întregi care i-am pierdut uitându-mă la aceeaşi pereţi albi şi goi condamnându-i de ce nu se schimbă.

Sandra avea doar 15 ani şi gândea astfel:

Şi suntem învăţaţi să călcăm cu grijă să nu ne trezim demonii
Suntem mai sus de noi hotărâţi să ne eliberăm de cei ce ne-au abandonat
Dar inevitabil,lăsăm urme să nu uităm drumul de unde am pornit
Însă ne pierdem prin dedesupturi
Interiorul nu e atât de bine sigilat şi primim vizite nepotrivite
Dar suntem învăţaţi să îi servim cu vorbe frumoase şi să le zâmbim oftând
Celor ce ne-au fost şi nu ne mai sunt.

Casa mea e un fel de ''Mai treci din când în când şi pe aici.''...

Astăzi mi-am pierdut pe nu ştiu unde raiul şi nici nu m-am mirat când m-am împiedicat de mine şi am dat de altcineva.

să n-aveţi habar cum e să îi simţi din nou pe cei ce au uitat drumul spre casa ta.

~~celor ce au uitat să mai treacă şi prin mine.~~

Cum să uităm că am murit de atâtea ori?...

De-a v-aţi ascunselea în mine.

2010-05-14T14:23:00.000-07:00

''Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete

Te vezi aievea numai în stersele portrete.

Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,

Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...''

...chiar şi pietrelor le este greu să fie călcate de atâţia paşi.
Darămite nouă,sufletelor fragile!

Eunuvăcunoscnicinuvreausă...
Cum să le pun pe toate în ordine?
S-au rupt scările ălea de beton pe unde urcam spre noi,dar lasă,scări au fost şi-or mai fi.
Stai liniştit,nici nu mă aşteptam să înţelegi.
E ca şi cum ţi-aş spune că eu sunt fericită cu o buză iar cu cealaltă nefericită.Adică să fim serioşi,cu ce te ajută aceste informaţii?
Aşa mă gândeam şi eu!
Eunuvăcunoscnicinuvreausă!

Că ai multe de spus dar n-ai cui le spune şi te consolezi cu căcaturi ieftine şi false că totul va fi bine şi te condamni tu singur pentru faptul că iar te minţi degeaba,te pedepseşti singur pentru că Dumnezeul tău a uitat de tine şi încerci să îi atragi atenţia atentând asupra propriului tău suflet,sau cum vrei tu să-i spui.
Şi te saturi să vorbeşti cu tine fără să mai răspundă cineva dar continui să faci asta şi te duci să te uiţi în oglindă doar pentru a vedea încă o persoană necunoscută în ea,şi al dracului de oglindă că nici acolo nu mai te vezi.
După ce plângi în cantităţi industriale îţi spui ce fraier eşti şi te opreşti din gândit pentru câteva secunde ca să aplanezi situaţia şi singurul lucru stupid ce îţi trece în cap e să te culci,dar nu o faci,pentru că după ce te trezeşti iar îţi aminteşti de toate căcaturile ălea,şi disperat iei exemplul babei de la 3 ce se uită la telenovele dar te plictiseşti rapid şi te uiţi la fotbal şi al dracului de fotbal că vezi cu ce uşurinţă validează golurile iar tu nu reuşeşti să-ţi validezi golurile din tine,şi stingi tv-ul şi îl suni pe prietenul cel mai bun dar surpriză!acesta nu răspune!
Şi apelezi rar la oameni pentru că ei nu ajută,şi pentru că nu îţi place să îţi rezolve altcineva problemele ce tocmai tu le-ai creat.
Eşti din ce în ce mai hotărât şi faci următorul pas,adică urci până la etajul 4 unde o babă te întreabă ce mai face mama ta şi cu ce ocazie te afli acolo,iar tu îi spui că vrei să vezi lumea de pe acoperiş şi te lasă să urci pe scările ălea blestemate!Şi ajuns acolo vrei să practici zborul dar îţi bagi piciorul în toată prostia asta pentru că de câte ori te arunci de la patru dai de acelaşi asfalt uzat şi nepăsător şi te duci din nou la etajul unu,pe urmă în camera ta şi dai drumul la muzică.Şi vin vecinii spunând că sună la poliţie dacă nu dai mai încet şi te uiţi la ei cu scârbă şi îi înjuri în gând şi totuşi dai volumul mai încet pentru că nu vrei să încalci cei 7 ani pe care i-ai cultivat de nu ştiu unde.
Şi asculţi toată ziua -Remember me,special needs dar în zadar,că doar tu asculţi piesa şi cum să ceri aşa ceva cuiva când tu nu mai te ţii minte?
Te uiţi la un film de low budget că alea bune îţi amintesc de el şi de vremurile când îţi sprijineai capul de umărului luica să vizionaţi filmele iar apoi urmează urletul de: Hai,e 12,la culcărică!,şi te laşi copleşit de acest glas dulce ca şi cum ar fi salvarea pe care ai aşteptat-o de atâta timp,e vocea mamei şi uiţi pentru câteva minute de el şi îi vorbeşti mamei de vremea urâtă de afară,îi tot explici ceva ce ea înţelege,îi spui că plouă şi îţi închizi ochii şi lăcrimezi că nu poţi să îi spui că defapt în tine plouă...dar ea nu te vede plângând pentru că schimbi unghiul vizual şi îi spui că ţi-e somn tare...şi te lasă să dormi dar tu în loc să te crezi te mai gândeşti câteva ore la tot ce ai pierdut şi urmează încântătorul semnal de trezire...te îndrepţi spre şcoală şi cu mare regret vezi că ieri defapt e un astăzi.

Unde tu,unde noi?

Iar la sfârşit zâmbeşti pentru că aşa se cuvine.:)

Haide sa spunem cine suntem.

2010-05-05T07:36:00.000-07:00

**Bună ziua,sunt omul ce şi-a pierdut întrebările pe nu ştiu unde,prin nu ştiu ce gând stupid niciodată rostit din frica inexplicabilă de a nu-şi strica reputaţia de om bine crescut şi zâmbitor.**
Şi bună ziua şi oamenilor ce-şi ucid timpul omorând,scuipând,violând,pălmuind în timp ce alţii iubesc.
Şi bună ziua şi oamenilor ce plâng şi fac dragoste cu pielea*dezbrăcată* îmbrăcată* rece şi murdară.
Bună ziua şi mie căci nu m-am salutat de ieri şi nici nu m-am întrebat de mult ce dracu mai fac cu toate ideile mele neîmpărtăşite cu sufletul.Am o durere acută la nivelul cuvintelor iar panaceele nu îşi mai au rostul acolo unde uitarea vrea să îşi spună cuvântul.
Bună ziua şi celor ce se înţeapă în vene cu vise măreţe ştiind că niciodată nu se vor realiza,bună ziua şi celor ce fac sex cu sora soţiei lor gemând satisfăcuţi fără pic de regrete,şi bună ziua şi copiilor bolnavi ce se masturbează folosind tehnologia intitulată 'net'.
Bună ziua celor ce-şi vând cerul pe o bucată de pâine mucegăită şi bună ziua celor din a treia lume ce-şi muşcă degetele a confuzie sperând să treacă ziua cât mai rapid şi fără probleme.
Bună ziua şi celor ce-şi vând copiii pe nişte bani mizeri investiţi în băuturi alcoolice cu sfârşituri tragice şi vise îngropate sub trei metrii în pământ.
Bună ziua celor ce se droghează pe la colţuri de stradă intrând în moartea albă ca apoi să fie aruncaţi la ghena de gunoi.
Bună ziua celor ce rămân gravide şi avortează copii pe bandă rulantă,şi bună ziua şi celor ce efectuează avorturile.Sper că sunteţi mulţumiţi că e permis acest lucru mai ales când copilul este perfect sănătos.
Bună ziua celor ce cumpără armament pentru că logica e următoarea:Atâta timp cât există arme nimeni nu va muri de foame.
Şi bună ziua celor care plâng pentru că se întâmplă ceea ce se întâmplă dar totuşi nu fac nimic.Bună ziua cu mult drag şi respect.
Haide să-ţi spun cine sunt eu...
Sunt agnozica de azi noapte ce şi-a sărutat ochii în timp ce umbla amintindu-şi cum ai făcut dragoste cu fiecare părticică din ea.Fals!
A,şi bună ziua şi oamenilor ce suferă de acromanie,se pare că voi înţelegeţi privirile mele enervate şi goale şi se pare că nu vă deranjează când cuvintele mele aculeiforme se îndreaptă spre intelectul vostru lipsă-Sunt precum voi însă eu uneori îmi amintesc cine sunt şi atunci plec în cautarea lui,dar lasă.
El e un capitol încheiat din nu ştiu ce carte la nu ştiu ce pagină.
Aaa,şi bună ziua şi celor care mă iubesc neştiind cine sunt,neştiind ce străină e ascunsă prin mine.

Acum ştim cine suntem,cred eu.
***
Si despre cine esti tu când uiti sa tragi draperia.

Eu sunt *nişte cuvinte*...tu cine eşti?

Orgia cuvintelor triste.

2010-04-29T05:28:00.000-07:00

"she breaks my heart and blurs my eyes
her love is never easy
a magic made for tragic minds
and thinking back I should have known
that she could see right through me
and I would end up on my own"

79 de posturi nepostate.

Ghici cine a murit!?!?

...iar narcoticii continuă să recurgă la aceleaşi plăceri dureroase. :)

Dorul meu nu mai poate fi măsurat în cuvinte, cuvintele nu se mai ajung din urmă...
---

...Iar tu ai ajuns astăzi mult prea târziu la spectacol.
Ai ajuns tocmai când ochii mei şi-au anunţat retragerea.
Ai ajuns tocmai acum când cortina se lasă ascunzând în spatele ei vieţiile triste.

Îţi faci simţită prezenţa decât atunci când par fericită şi îmi joc frumos rolul...însă aici aşa este regula,trebuie să joc impecabil şi să nu mă gândesc la altceva decât la partea pe care trebuie să o spun cu o intonaţie cât mai potrivită şi să-mi aranjez ochii în aşa fel încât să-mi fie cât mai mari şi strălucitori ca să par un copil fericit ce încă ştie să iubească...

Însă cum rămâne cu partea de după cortină?
...Astăzi ai întârziat la fel ca şi ieri,la fel ca şi mâine.

...
Le-am urlat în timpane ca să mă fac auzită!Le-am urlat că nu mai vreau să joc roluri ce iubesc!Le-am urlat că nu mai vreau ca rolurile mele să iubească!Ceea ce ei nu înţeleg e că sunt cel mai neputincios om în faţa iubirii,şi atunci când iubesc îmi deschid toate uşile,chiar şi uşa vecinului ca să încapă în mine cât mai multă iubre!Şi uite că aşa atentez asupra propriului meu suflet iar casa-mi rămâne abuzată şi jefuită.

M-am cam săturat ca eu să tot iubesc pentru tine...:)

--

Nu şti să joci dacă nu ai trăit ceea ce joci...

Actul I.
Personajul se numeşte Teo,pe scurt,este fata care se droghează şi se uită cu scârba la toţi...însă!l-a iubit pe Matei,l-a iubit...

Teo:Obiectez, nu voi putea juca acest rol!
...: De ce?
Teo: Pentru că nu ştiu să mai mimez iubirea!

Sătulă sunt să stau să sufăr să socotesc suflete silenţioase.Si ce se întâmpla dacă amalgamul meu de cuvinte nu are înteles? Nu se mai întâmplă nimic!Aş arunca cu toate cuvintele în tine...însă sunt mult prea grele.

Ghici cine a murit?...

Nine Inch Nails - And All That Could Have Been

If only I could see
In my
Nothing
You meant everything
Everything to me

Aici mă am atât deloc

2010-04-08T12:43:00.000-07:00

Am ajuns aici unde nu ştiu ce caută aici-ul mă tot pierd de mine mi-e greu să ştiu dacă ieri a fost un alt aici
Nu-mi sta aici îmi invadezi spaţiul îmi ajung eu singură ba chiar mă sufoc când simt cât de mult mă am doar atunci realizez cât de puţin mă deţin
Încearcă tu să înţelegi ce spun şi unde propoziţia şi găseşte semnele de punctuaţie corespunzătoare tastatura mea e stricată uzată şi plictisită de atâtea gânduri împărtăşite cu ea
Aici am obervat că până şi privirea vă e comună sunteţi la fel nu vă plac ieri vă iubeam astăzi sunt Self fish împart cu mine tot ce am pentru tine nu e loc
Sunt înjumătăţita cu suflet plin care are loc în suflet doar pentru ea şi îmi ajung crede mă sunt mai mult decât am cerut să am
Împart până şi ultima firmitură şi ultimul strop de apă cu mine sunt Self fish şi nu îţi dau nici măcar zâmbete frumoase şi gratis
Aici sunt Sandra şi aici doar eu am voie să mâzgălesc aşa cuvintele aici sunt eu cea care stă pe scaun şi îţi urlă în timpan ca o acromaniacă acuzându te că nu vrei să înţelegi cât de bine e să te ai decât pe tine fără să mai simţi mizeria din alţii
Nu trebuie să înţelegi ce spun aici e un jurnal cu *multe intrări* unde eu scriu nu ca să mă fac citită şi ascultată ci ca să mă fac înţeleasă de către mine înţelegi semnul întrebării retoric
Ţi am spus că nu mai merg semnele de punctuaţie de pe tastatură nu am cum să pun semnul întrebător nu merge nimic e mai bine aşa aşa doar cei ce simt pot să înţeleagă
Îmi place să trec de la un subiect la altul foarte rapid ca să nu mă dau de gol cât gol se află în mine
Omule comun eu când am să îmi rănesc privirea mi o voi răni cu voi nu cu mine asta nu se va întâmpla niciodată eu nu ţin la voi eu mă hrănesc cu mine
Uite cât de self fish sunt acum când în tot amalgamul de cuvinte eşuate şi ciudat plasate tot ce am vrut să spun e că acum eşti un om comun pentru mine caută ţi alte ţinte care sunt fragile şi se lasă rănite ai uitat că eu nu sunt cea cu ochii verzi

Mă am mult încât nu dispun deloc de mine sunt aşa puţină

Acest post se referă decât la omul ce crede că ochii mei sunt verzi

Abajur.

2010-04-02T13:33:00.000-07:00

Acum este vorba de a doua Evă.

A-ba-jur.
Contradicţie, sau ce facem noi când ajungem de unde nu am plecat?

Punem în funcţiune abajurul şi ne rănim corneea de la atâta neprivit.
În timp ce tu nu vezi eu îmi număr respiraţia , îmi schimb culoarea irisului,recurg la mâinile-mi ce te caută în absenţă şi fac dragoste cu fiecare parte din tine.
Ceea ce tu nu simţi e că...
Gem cu altă gură,sărut cu alte buze,privesc cu alţi ochi şi aştept să se strice abajurul.
Te izbesc de alte Eve cu nemulţumire în timp ce oftatul meu sisific părăseşte lumea ta neştiutoare de iubire.
Ai alungat-o pe Eva cea cu ochii şi buzele îndrăgostite de tine.

Pe noi ne deosebeşte faptul că...
A doua Evă are imensa nesimţire de a te face să simţi fără să vezi.
Cum ai putut să uiţi că ochi-mi nu-mi sunt verzi iar buzele-mi nu-mi sunt vinete?
Aici priveşti iar acolo simţi,felicitări pentru cealaltă Evă ce stă mulţumită pe jumătatea patului tău şi geme cu dezgust.

Eva mea se alungă din tine...
Am fost doi eu făcând dragoste continuă cu mine şi sărutându-mi buzele crezând că eşti tu.
Nu am vrut să vezi,am vrut să simţi...şi ce păcat că astăzi când am făcut dragoste cu tine ai uitat că ochii mei nu sunt verzi .
Ai uitat să mai fi tu,ai uitat să mai faci dragoste cu ochii,cu gura,cu mâinile,cu pleoapele şi cu sufletul,nu-i aşa?

Acum grăbeşte-te să pleci de unde nici nu ai ajuns,pe drum te aşteaptă alte Eve.

Pauză

2010-04-01T04:40:00.000-07:00

Părăsită de viaţă şi cu armele lăsate la pământ mi-au strigat plămânii şi creierul uzat să mă las de teatru!
Îmi îngenunchează celulele gliale cerându-mi o pauză.
Pauză din cicit,pauză din mâncat,pauză de tine,pauză de privit,pauză de urât,pauză de căutat,pauză de iubit,pauză de greaţă.pauză de râs,pauză de plâns,pauză de existat.

Negrul de sub unghii îmi indică cât timp şi câtă mizerie s-a adăpostit în mine.
Toţi cei ce au trecut au lăsat urme şi răni ce stau încă deschise.
Aş suporta să pun sare pe tot corpul dar asta ar însemna să mă sinucid de durere!
Joc prost,joc foarte prost!

Pauză minciunilor!
Sunt alcătuită din pacea superficială ce pretind că stă în mine şi din câteva celule ce acum îşi cer pauză din existat.
Mă rezum la urâtele cuvinte
''Te-am iubit,te-am iubit...''şi încă o fac!Cuvintele mele pline de ură te iubesc,absurd,dar o fac.

Pauză de existat.
Atâtea contradicţii mă obligă să pun pauză.Mi-e greu să zâmbesc ştiind că pistolul pus la tâmplă se poate descărca oricând...
Încă nu am învăţat pe care Dumnezeu să îl ascult ...Un Dumnezeu mă îndeamnă să apăs pe trăgaci în toate rănile iar celălalt mă pune să sper şi să iubesc.

Pauză de tine.

Îmi dau pauză de tine pentru că e prea multă iubire eu nemaiavând loc în tine...

Sandra are cri-ze.

Refulare

2010-03-31T12:08:00.000-07:00

Mi-am repetat că acest ''dragă eu''nu mai are farmec,e prea uzat...sunt sătulă de cuvinte uzate aşa cum sunt şi de iubire dar recurg din nou la ''dragă eu'' pentru că oglinda a mai uitat să îmi răspundă.

Auzi dragă Sandra,nu îmi place când persoanele pe care le iubeşti uită să te mai iubească,chiar nu îmi place,însă lucrul pe care îl detest cel mai mult la tineeste că tu nu poţi să te desprinzi,indiferent că realizezi,doamne şi încă cum realizezi că e în zadar să cauţi răspuns la întrebarea de ce ei uită să te mai iubească.
Vreau să îţi spun că am văzut în tine un copil fragil,sensibil şi îndrăgostit ,dar îţi mulţumesc că m-ai lăsat să văd şi partea ta de femeie ignorantă ,rea şi sarcastică,am asistat la toate problemele tale şi te apreciz pentru că ai ieşit cu capul înainte fără să te mai uiţi în spate.

Cei ce au plecat şi au uitat să te mai iubească nu au fost demni de tine şi de sufletul tău,căci i-ai dus pe atâtea drumuri de fericire,i-ai iubit cu atâta speranţă şi ai dat atât de mult pentru ei...!

Să nu îţi pară rău!Eşti cel mai frumos copil îndrăgostit şi cea mai frumoasă femeie nepăsătoare!
Îţi sunt atât de frumoşi deschişi ochii când eşti femeie şi atât de frumoşi închişi când eşti copil!

Meriţi toată stima mea!De atâtea ori te-am văzut căzând ...însă am rămas imună şi nepăsătoate pentru că am ştiut că te vei ridica!Am ştiut că nu merită să plâng când am asistat la atâtea căderi,am ştiut că mâinile tale cosmice te vor ridica la un nivel mai înalt decât de pe cel de pe care ai căzut.
Ştim atât de bine că de câte ori înaintăm şi ne înalţăm va urma inevitabila căzătură,însă cu ce mulţumire cade Sandra câteodată realizând de la ce nivel înalt a căzut,tocmai pentru că realizeză că poate să ajungă la niveluri atât de înalte!
Această Sandra este ambiţioasă şi reuşeşte de fiecare dată să să înalţe chiar dacă asta a însemnat să îşi sfărâme de atâtea ori cu dinţii aripile.
Dar o văd zi de zi cum se face din în ce mai frumoasă şi devine o femeie!A reuşit să se controleze şi să manipuleze,doar pentru a nu mai ajunge îndrăgostită şi manipulată!

Astăzi,pentru prima dată am văzut-o cu privirea-i în vânt mergând paralel ,deloc căutându-l cu privirea şi mândră de ceea ce a devenit. Este o femeie!

Mi-a fost dat să vomit şi am ales să vomit în special iubirea şi pe tine!(Pentru tine,tu tot însemnând din ce în ce mai puţin)

Nu sunt narcisistă,nu sunt snoabă...simplul fapt că mă cunosc din ce în ce mai mult şi mă apreciez nu înseamnă că nu mai caut iubire în copilul din mine...Tot ceea ce realizez este că în ziua de astăzi am nevoie de femeia din mine şi în cantităţi mici de copilul din mine...pentru a nu mai fi rănită de aceeaşi EI.

''Sandra vrea rar:)''

Cu multă ură

2010-03-30T07:22:00.000-07:00

Auzi aici, fostule iubit,şi actualule măgar, te *implor* să citeşti cuvintele de aici ce ţi se adresează decât ţie!

EŞTI UN NIMIC!

Nu e nevoie să te agiţi,nu de alta dar din câte ştiu chiar şi -Nimicul-este interpretabil.

Şi în plus,pentru ce să te agiţi?Oricum nimic bun nu iese.

Tristul adevar e că am iubit acest nimic.Pe tine,da,pe tine!

Continuă să iubeşti naive ce mi-au furat replica de ''Noapte bună,iubite''.

(Plus că am ajuns să îmi fiu atât de snoabă încât jur că îmi place poza de mai sus cu mine!
Prostule,ai crezut că doar tu dispui de luxul de a fi încrezut?)

(Încă iubesc nimicuri :) )

Dezintegrare

2010-03-24T14:51:00.000-07:00

Ochiul atinge privirea .Totul se dezintegrază.DE-ZIN-TE-GRA-RE.
Cât de mult apreciez că văd!Însă cât de dezamăgită sunt de ceea ce văd!

Aleea mea a murit. A MU-RIT
.
Îndurerată aleea ce se lasă adesea lovită cu brutalitate
De paşi grei călcaţi cu nonşalanţă
Cum tinerii trec scuipând peste vechi amintiri
Înjurând din pas în pas

Aici ai tot ce nu mai vrei să vezi

-
Aleea a fost omorâtă de atâta snobism.

Frunzele-şi schimbă traseul pentru a nu mai fi călcate

Doi oameni stingeri uitându-se cu regret spunând:

Aici a rămas tot ce nu mai vrei să vezi!

plângând.

Am renunţat să mai calc pe aleea unde am învăţat să merg pe bicicletă,să sărut,să privesc şi să las în urmă.

(Asta e pentru tine,tu tot înăltându-te deasupra norilor)

Cu dezgust pentru ei.

2010-03-23T12:55:00.000-07:00

douăzeci şi trei martie două mii zece, ziua în care am gustat dezgustul,apatia şi spleenul.
Mi-am ajuns să-mi fiu străină în faţa unui colectiv ce apelează la superficialitate în fiecare secundă.
Sunt bolnavă,gândesc morbid şi mă uit cu scârbă la orice lucru.Toţi se plâng de noua generaţie,însă dacă stăm şi ne gândim...cine ne-a ridicat în slăvi şi ne-a încurajat să îmbrăţişăm prostia?Tocmai cei ce blamează noua generaţie au făcut acest lucru.
La momentul respectiv au râs şi s-au distrat,fără a-şi da însă seama că orice mic lucru poate să ajugă la o mare amploare.Acum sunteţi nevoiţi să suportaţi ceea ce aţi creat!
Cine se seamănă se şi adună! Toţi sunt de o nesimţire crasă,absolut toţi.
Pe bună dreptate că 90% din populaţia româniei (cu r mic,da!)sunt proşti! Da,sunt proşti!Auzisem nu de mult o vorbă ''La ce vă ajută pe voi,generaţia asta nouă, arta?nu vă ajută cu nimic''păi foarte prost gândit,domnule Gigel.
Cei 10% nu gândesc aşa.Eu una apreciez arta şi mi-aş dori ca şi noi,Sighetenii,să dispunem de o sală a operei,însă degeaba vor 3 persoane acest lucru când ceilalţi 30.000 de oameni vor să să fie acceptată noua şi idioata lege care constă în ''o oră de difuzare a manelolor la orice post radio''.
Este trist ce se întâmplă.Am aşteptat cu ardoare venirea domnului Piersic la noi în oraş,însă surpriză!nu s-au cumpărat bilete iar spectacolul s-a anulat.La această parte ce mai putem adăuga?Nimic nu mai putem adăuga...
Sunt multe de spus,prea multe,însă nu mai văd rostul continuării acestui subiect ce l-am dezbătut decât eu.
Indiferent că sunt ofensată şi scârbită de tot acest sistem şi indiferent că voi scrie 7345000 de cărţi pe această temă sunt sigură că nu se va schimba nimic.Oamenii mereu sunt de acord însă după 2 minute uită de aceste discuţii şi se întorc din nou în lumea lor superficială.

Şi pentru că am început prin a spune câte ceva despre data de mai sus ,ea face referire la colegii mei de clasă pentru care am următorul mesaj dacă îl pot numi aşa:

Clase negre,clase gri cu miros de ură adăpostind colegi dispreţuitori.Gândurile-mi stau închise şi tacite pentru că în colectivul nostru veţi găsi decât superficialitate.AICI SE CER NOTE CÂT MAI MARI,ZÂMBETE FALSE ŞI PRIVIRI IRONICE.Uite-i cum stau lângă geam în pauze bârfind şi simţindu-se superiori,uite-i cum se agită şi nimic bun nu iese.A încetat să-mi mai pese,şi tocmai din această cauză vă las pe voi să fugiţi spre glorie şi realizări neimportante în timp ce eu îmi rămân în lumea dinafara clasei unde nu tot albul crinului este călcat de mizeria umană!Toţi vor să-şi atingă telul nerealizand ca in final toti ne indreptam spre acelasi drum.În timp ce voi vă zbateti pentru aceste nimicuri si nu va mai faceti timp necesar pentru prietenii vostrii,eu decid sa alerg pe un camp plin cu papadii invatand sa iubesc din ce in ce mai mult oamenii şi viata,nu niste amarate de note în catalog.

Cu deloc drag şi deloc stimă,Sandra.

Îmi pare rău dacă am făcut multe greşeli însă sunt nevoită să mă grăbesc şi am scris foarte rapid pentru a nu-mi uita ideiile.

Retezând

2010-03-19T15:01:00.000-07:00

Sandra a învăţat să-şi întoarcă spatele spre ea şi să se abandoneze cu drag şi silă în lumea lor.
De mult are şaptesprezece ierni şi totuşi tinde spre toamne şi spre al V-lea anotimp.
Ceva o reţine aici,dar...
Timpul ei egoist nu-i mai lasă nici dimineţile în care-şi muşca buzele gândidu-se la el.
Timpul ei nu-i mai lasă nici ochii cu care a privit atâtea de neprivit,şi plângând.
Şi ştii de ce timpul nu-i mai lasă NIMIC?
Pentru că şi-a retezat privirea şi de acum îi lasă pe ceilalţi să privească spre lume.

De aici plec cu nimic şi mai ales cu toţi.
N-am nevoie de rămas bun,n-am nevoie de priviri triste,n-am nevoie de cuvinte frumoase, şi nici de oameni ce-şi sărută copii cu ură.
Am văzut atâtea încât nici de ai tăia bucată cu bucată din mine nu m-ar mai mira.
M-aş uita cu un mare dezinteres şi te-aş ruga să continui.
Aş asista la moartea mea şi aş zâmbi .
Aş zâmbi pentru că în fiecare noapte în care închid ochii şi ajung spre tine reuşesc să mă ucid.Aş zâmbi pentru că repetatele mele morţi au defectul de a-şi deschide ochii şi de-a reveni din nou spre viaţă.
Vreau să reuşească cineva să mă ucidă pentru că în ultima vreme doar eu reuşesc să ating acest ţel.
Vreau să-mi crestez tâmpla şi să clachez.Vreau,atâtea vreau încât...
Am trăit de atâtea ori aceste nemulţumiri încât am rămas imună.

Aici este loc de tot,în special de nimic.
Şi abandonez totul. N-am nevoie nici de haine, cu cât mai goală,cu atât mai bine.
Am voie să plec,să dispar şi să apar unde doresc eu.

Mi-am plecat departe în mine

2010-03-14T05:22:00.000-07:00

Doar ştii atunci când ai spus '' Exact acum se apropie acel moment când te rog să iei doi paşi pentru tine,în faţă, iar paşii mei să nu-i mai numeri şi să-i laşi în spate''

Mâinile mele au fost create pentru a fi ţinute.

M-am abandonat în mine iar acum sunt obligată să mă suport.

Din toate încheieturile-mi curg.
Pictându-mă cu aracet nu-mi voi acoperi spaţiile pe unde am ieşit şi am intrat de atâtea ori.
M-aş desena, asta as însemna să desenez un gol. Toţi suntem artişti când desenăm goluri. E atât de greu să desenăm un gol, niciodată nu ştim ce culoare să alegem,
Ce mă fac cu mine? Mă suport!
La celălalt capăt al telefonului mi-am răspuns neştiind cine mă sună.
M-am întrebat ce să mă fac cu iubirea asta care nu mai pleacă, iar simplul răspuns ce l-am primit a fost un suspin şi un sunet ce indica terminarea conversaţiei.
Cu un simplu telefon mi-am închis o lume întreagă.
Îmi spun de atâtea ori cum iubirea nu se termină, iubirea nu se tace, iubirea nu se pleacă, doar eu fac asta!
Am tăcut,am plecat şi am ajuns tot aici. Şi ştii ce fac? Încerc să mă suport! Nu-mi trebuie o povară mai mare.

Şi ce păcat că feţele mele se războiesc. Am rămas un război şi nicio faţă nu mai vrea pace.

Faptul că sunt om nu mă face mai deosebit decât voi.

Un fel de mi-am pierdut cheia.

2010-03-08T12:02:00.000-08:00

Mi-au revendicat sufletul, au spus ei. Ce naivi, ce naivi!
Aici este vorba de o piesă prost jucată în care mi-au înlocuit rolul principal.
Nu voi îmi jucaţi viaţa, eu mi-o joc, şi o fac atât de bine încât nu am nevoie nici de roluri secundare şi nici de figuranţi.
Cu mâinile ăstea mi-am mângâiat cuvintele şi am reuşit să îmi îmbrăţişez fiinţa. Nu am nevoie de nimeni atâta timp cât mâine mele au o dimensiunea cosmică .Mă cuprind toată şi mai îmi rămân spaţii goale care nu cer mângâieri.
Nu am nevoie, vai nu am nevoie de ei!
Contemplez acest moment în care îmi stau cu capul pe proprii-mi uneri şi-mi mângâi cu gândirea privirea pierdută în spaţii albe.
Desenez cu priviri un Dumnezeu de mult uitat şi îl chem la o cafea cu mine. Uneori am nevoie să mai îmi spună cum se simte el şi ce mai simte el.
Mă introduc prin efracţie în poeziile lui Minulescu şi decid să spun că mi-am pierdut cheia în romanţa cheii.
Nici de mă implori nu mai pot deschide casa, e prea târziu. Şi în zadar cauţi ceva ce am pierdut eu.

Ps: Mi-am găurit şi timpanele ca să nu mai aud atâtea te iubescuri spuse cu jumătate de gură.

Pss: Mama, ştiu că vei citi mâine la cafea ce am scris,însă te rog să nu pui la suflet aceste cuvinte...doar ştii că pentru tine găsesc orice cheie! În suflet încapi doar tu. La mulţi ani !Eşti absolut cea mai frumoasă femeie!

Adio,nu m-ai învăţat culorile

2010-03-02T08:40:00.000-08:00

Şi nici să număr până la doi nu m-ai învăţat. CE MAI CONTEAZĂ? mintea umană le suportă pe toate.
Am crezut că aici în spatele meu am un culcuş confortabil însă m-am înşelat.Când ajungi să nu te mai suporte nici propriul trup nu e deloc bine.
Ştii cum e acel moment când creierul cere o pauză iar sufletul imploră să-l deconectezi de sentimente ?
Pentru că eu...
Eu îmi stau în cutia craniană şi-mi număr cu neştiutele cifre gândurile.
Când îmi cad prin tâmple nu e vina mea, e vina gândurilor...sunt prea multe iar eu nu-mi mai încap în mine.
Îmi ţin demonii ascunşi în pumni şi nici de-i deschid nu pot să scap de ei.Mare ţi-ar fi mirarea dacă ai afla câtă răutate zace în mine.
Nu-nţelegi ce se ascunde după o vorbă bună dacă nu ai avut ocazia de a da de proprii demoni.
Am îndurat atâtea căderi şi rămasuri bune încât mi-am creeat propriul sistem de auto-apărare, şi jur că nici lui Dumnezeu nu i-aş mai deschide inima.
Crunt modul în care un om ajunge să se teama chiar şi de sine.
Uneori mi-e frică de aceşti demoni pentru că ei îi reprezintă pe cei ce m-au învăţat să fiu aşa, cei ce m-au folosit, abuzat şi aruncat până la urmă.
Niciodată nu am ştiut câtă răutate zace într-un om până am ajuns să mă cunosc pe mine.Şi sunt absolut malefică!Crede-mă. Mă uimesc cum pot să fac atâta rău, şi nu fac rău nimănui, decât mie!
Pentru că eu...am decis să mă retrag. din tot.mai ales din scris şi din gândit.
Nu sunt ca şi ei, şi ce păcat!Aş vrea să trec uşor peste despărţiri şi probleme însă ce vină am eu că gândesc pentru toată această planetă? Vina mea e că particip prea mult în viaţa mea.
N-ai cum să înţelegi cât de greu mi-e e să-mi duc în spate aceşti demoni de ani întregi. Încerc să trec peste ei, să îi stâlcesc cu toată fiinţa şi să îi scuip, însă nu reuşesc! Aflu după 17 ani de existenţă într-o antiteză cruntă cum că primul cuvânt din vocabularul meu e NEREUŞIRE.
Recunosc că mă pierd în cantităţi mari şi irecuperabile...însă decid să mă retrag din tot pentru o perioadă mai lungă doar pentru a vedea dacă mai rămâne ceva din mine.
Mintea umană le suportă pe toate,nu-i aşa?

ŞI NU M-AI ÎNVĂŢAT CUM SĂ NUMĂR PÂNĂ LA 2.

Adio scris, cel puţin pentru o bună bucată de timp.
Vă doresc...nu ştiu ce vă doresc, însă vă doresc să nu ajungeţi în stadiul meu.
Cu bine.
ps: Şi-mi cer iertare pentru faptul că am scris decât despre tristeţe...
(Fluturi).

Orbire de tine

2010-02-28T12:03:00.000-08:00

E atâta soare orb încât toţi se înghesuie mai ales sub umbră.

Nu sunt sigură că mi-ai citit vreodată cuvintele însă eu pe ale tale le-am învăţat precum o poezie.
Totul bine şi frumos până am dat de finalul poeziei.
Am vrut să îţi spun că am recitat poezia încet, rar şi mai ales cu lacrimi în ochi când am simţit că se apropie finalul.
Nu cred că ai înţeles vreodată cât de mult am fugit de acest final nefericit.
Rareori când ne mai vedem ,darămite să ne mai privim în ochi. Un simplu *mi-e dor* nu te va face să înţelegi cum se simt ochii mei ce te caută în oribire şi mâinele mele ce te caută în absenţă.
Nu reuşesc să schiţez un zâmbet pentru toate lucrurile frumoase ce-au fost.
Pentru a suta oară îmi iau rămas *bun'* de la tine...
Cu drag şi mai ales cu dragoste, fata care ţi-a sărutat cu sufletul fiinţa.

Însă în fiecare zi îmi spun cu un regret lăuntric că tot ceea ce trăieşte are să şi moară....

"There is one pain I often feel which you will never know because it is caused by the absence of you."

Când

2010-02-25T10:39:00.000-08:00

Când cuvintele eşuează.

Sandra. Eva. Andreea. Diana.

de la tot la nimic

2010-02-24T12:33:00.000-08:00

Oamenii plâng.
Respirăm în mod constant ce urât când cuiva i se opreşte inima.
Cum venim ,plecăm ,stăm ,iubim, respirăm, admirăm, fugim ,abandonăm ,abuzăm, aruncăm, ignorăm, plângem ,urlăm, privim ,orbim ,auzim, renunţăm.
Am vrut să .nu am vrut să. Defapt de ce spun ei că lacrimile sunt reci? Lacrimile nu pot fi reci când sunt plânse cu sufletul.
Oamenii uită.Eu am uitat să mai pun apă în acvariul meu dar s-a umplut de la plânsetele peştilor.
Tu ai cam uitat să fi om. Care faptă e mai gravă?
Mă complac în situaţia mea.Sunt decât o fiinţă ce stă pe acelaşi scaun de ani întregi şi se învârte în cerc fără să realizeze că ajunge exact în acelaşi punct din care a pornit.
Acatalepsia mea mă lasă să cred că nimicul ajunge uneori un tot necesar.
Nu înţeleg cum pornind de la tot ajung la nimic. Niciodată invers.
Autopsia doare pentru acei oameni cărora sufletul nu le-a murit,înţelegi,înţelegi,înţelegi?
Aici toţi înţelegem şi ne facem că plouă, e mai bine aşa.
Nu mai ştiu să scriu.Am trăit poate prea multe.
Scuză-mi abandonul dar eu mă retrag în ale somnului.
O plapumă nu-mi cere socoteală,mă încălzeşte, mă ascultă şi tace. Vezi de ce nu mai prefer oamenii?
Noapte bună celor ce mă citesc şi nu mă înţeleg.

staţi liniştiţi nici eu nu o fac.

Cataplexia gândului

2010-02-23T08:08:00.000-08:00

Revelaţie cu acvariul meu lipsă,
am scos afară peştii să doarmă,
aici în acvariu se agită
şi niciodată nu-şi închid ochii.

Cum să mă acuzi că sunt o egoistă?
Băi,deci cât de idioată este o femeie? Eu mă declar ca fiind cea mai idioată!Care alta ar mai sta să scrie nopţi întregi despre tine?Am ajuns în punctul în care am reuşit să te învăţ pe de rost. Ce pierdere de timp,nu-i aşa?
În loc să fac prostiile ăstea şi să-mi consum timpul degeaba mai bine îmi cumpăram o rochie cochetă şi nişte pantofi verzi cu toc roşu. Dar niciodată nu mi-am făcut timp de mine. Ai fost tu şi atât.
Fata asta care îţi scrie nu umblă niciodată în pantofiori şi rochiţe dulci, ea nu-şi mai face timp de ea, ea stă şi scrie până uită de ea.
Am vrut ca uneori să iubeşti şi o astfel de fată. Buzele mele nu s-au îmbâcsit niciodată în ruj, precum nici faţa mea nu a apelat niciodată la fond de ten.
Sunt decât o fată banală cu păr scurt şi ten alb precum laptele.
Am vrut că măcar tu să iubeşti tot ceea ce am avut eu şi nu au avut ele.
Chiar aşa de egoistă îţi par? Chiar şi acum?

Ps: Mi-am cumpărat rochiţă.

Lipsă de oxigen

2010-02-17T12:29:00.000-08:00

Îndrăznesc să cred că uneori şi cuvintele se urăsc. Le prea uzăm iar ele clachează.
Mama crede că am probleme grave în timp ce compătimesc nişte amărâte de cuvinte ...Dar lasă.Cuvintele ăstea ce deschid atâtea porţi le pot închide la fel de uşor.
Cuvintele s-au transformat într-un soi de armă,părerea mea.Rănim ţinte fragile prin cuvinte, de cele mai multe ori.
Uneori cuvintele mele se transformă în pietre grele şi prin urmare arunc cu ele fără să îmi pese pe cine nimeresc.
Aceste cuvinte care ne bucură şi ne înalţă pot la fel de bine să ne coboare la un punct în care nu avem forţa necesară să ne ridicăm. Şi paradoxal cum tot cuvintele şi alinările lor ne ridică la loc.
Bietele cuvinte n-au nicio vină. Noi le supunem la nişte tratamente bolnăvicioase şi le facem să urască, să rănească, să coboare.

Pentru neiubitul meu indecis
Stinge lumina,stinge-ţi şi ochii
Prea multă lumină aici ne orbeşte
Am atâtea de-ţi spus încât mi-am uitat toate cuvintele pe nu ştiu unde
În spatele cortinei se trage o linie şi se respiră
Trăirile noastre mor în nerepetate rânduri
Tot repetând aceleaşi greşeli, tot iubind nedrept
Când am ales să îţi spun să stingi lumina mi-a fost frică
Nu am vrut să vezi prin alţi ochi decât prin cei pe care îi cunoşti

Neascultând cuvintele mele ai aprins lumina
Acum se bucură celălalte de privirea ta.

Ochii care nu se văd nu se uită.

Virgulă exclamativă!

2010-02-16T06:39:00.000-08:00

E ca şi cum unui om al străzii i s-ar lua hainele de pe el, practic ar înnebuni de supărare şi de frig. Lucrurile materiale pentru ei contează, că doar atât au.(lucruri materiale, adică hainele, se subînţelege)

E ca şi cum o mână de oameni şi-ar da viaţa pentru patrie şi lumea ar rămâne tot la fel de nemulţumită şi indiferentă.

E ca şi cum un suflet ce iubeşte sfârşeşte în tăcere. Dar lasă...

Şi of nu mai oftez că of oftez degeaba!

Nu săruţi mână care-ţi dă de mâncare

Nu priveşti ochii care te privesc

Nu iubeşti ceea ce te iubeşte

Nu ai nevoie de ceva ce nu îţi lipseşte

Simple constatări

Într-o lume atât de superficială nici măcar poezia mea nu îşi mai cere rime

Sunt omul ce ascultă, tace şi suportă

Nu am nevoie de propoziţii culte şi cuvinte grele pentru a mă înţelege

De ani de zile fac aceleaşi greşeli, înlocuiesc simplul cu greul

Cerul nu-şi cere metafore pentru a *personifica* stelele

Precum nici gândul meu nu îşi cere un alt gând

În lucrurile grele sunt decât o mulţime de lucruri uşoare

Nu am cerut să mi se explice fenomenul de ''creştere'' a sufletului

Ştiu că sub masca asta pe care mi-am creat-o se ascunde un om pe care nu îl cunosc

Uneori stau sub masă şi-mi masez tâmpla sau îmi muşc degetele a confunzie şi a dor

Altădată stau cu capul sprijinit de umărul lui Dumnezeu şi încetez a mai căuta răspunsuri

Uneori mai şi cad, mai mă şi ridic, mai şi rămân suspendată, mai şi cedez

Viaţa mea e plină, unde mi-a stat iubirea mi-a stat şi frica, unde mi-a stat trecutul mi-a stat şi prezentul,unde mi-ai stat tu mi-am stat şi eu

Însă simpla constatare e că nu înţeleg de ce unii cred că sufletul e precum o uşă pe care se intră şi se iese când vrea

Gândul meu trist cere somn şi ascultare.

2010-02-13T02:26:00.000-08:00

Mi-am dat seama că tot vorbind de una singură cu mine despre singurătate te ţin aproape şi nu pot să mă detaşez de tine. Te ţin aproape în mine.Nu-mi mai convine să mă auto-rănesc.

Am să schimb gândirea mea proastă, oricum de mult trebuia să intervină această schimbare.

De-alungul timpului m-am lăsat influenţată de prea multe ori, am ascultat părerile altora şi m-am conformat fară ca eu să am o proprie părere,am ajuns să cerşesc iubire de la persoana care a râs de atâtea ori când m-a văzut căzând, am ajuns să decad în faţa ochiilor mei, m-am lăsat purtată de valul dragostei şi am fost izbită de margini puternice şi ascuţine, am fost precum Cioran pe culmile disperării, şi mi-am călcat cu nemiluta peste propriile mele principii,pentru că vezi Doamne, pentru iubire suntem în stare să facem absolut orice.

Am fost un copil naiv ce credea că pe acest drum sinuos mai există şi iubire.

Evident că m-am înşelat. Eu am foarte multe contradicţii cu mine însămi.

Pentru că acum sunt un copil ce a cresut sub ochii mamei am decis să nu o mai supăr cu problemele mele medicale şi cu faţa mea mereu apatică.

Învăţ încetul cu încetul ce înseamă indiferenţa şi renunţ la toate iubirile mele neîmpărtăşite.

Mi-e rău şi foarte bine acum.Zău aşa.

Am început să îi urăsc pe cei ce spun că schimbarea vine din interior, sunteţi proşti dacă voi credeţi asta!

Schimbarea vine întâi din exterior ca interiorul să se poată acomoda cu schimbarea.

Suntem două Sandre, Sandra interioară şi Sandra exterioară, uneori am purtat războiae cu noi ca în final să vedem că nicio parte nu poate câştiga dacă cealaltă parte nu cedează.

În cazul meu a cedat interiorul. Mă bucur că s-a întâmplat asta.

Nu ştiu de ce mă bucur, dar mă bucur. Nu totul are o explicaţie. Cert este că mă simt mult mai împlinită şi mai împăcată cu mine. Aproape că am uitat ce gust are împăcarea de sine.

Şi pentru că au apărut toate aceste schimbări mă bucur că el e în sfârşit un CAPIOL ÎNCHEIAT.De 8 luni am tot aşteptat să dau de ultima pagină unde se termină povestea. A meritat aşteptarea.

Odată cu plecarea lui am învăţat că indiferent că anumite lucruri dor foarte tare e bine să accepţi faptul că oamenii vin şi pleacă. M-a învăţat multe plecarea lui. M-a învăţat că în tot acest proces dureros de uitare la un moment dat vine momentul în care înveţi să uiţi şi e cel mai frumos sentiment.

Cât despre el, este o amintire frumoasă pe care o păstrez în mine. Este cel mai frumos om.Pentru mine asta rămâi, indiferent că în acest prezent eşti cea mai mizeră persoană.

Am ales această schimbare ca să scap de tine în primul rând, ca să gândesc şi altcumva, căci scuzată-mi fie indiscreţia dar de tristeţe eu m-am săturat. Tristeţea e frumoasă prin princina tristeţii dar eu una decid să o las altcuiva, altcuiva căruia îi place să povestească despre ea.

Oricum despre tristeţe se scriu multe cărţi, oricum despre tristeţe e simţită mai mereu.

În final oricum nu pot să fiu acuzată că nu am iubit niciodată ,chiar din contră, sunt omul care a cercetat fiecare celulă a iubirii şia învăţat denumirea celulei,compoziţia celulei şi felul în care sesimte celula.. Cunosc iubirea pentru că am iubit cu totul meu!Mi-am luminat cea mai frumoasă parte din mine iubind, am fost mai presus de oricine pentru că am iubit într-um mod cu totul sincer.

Schimbarea mea e că am dat de părţi din mine cu totul necunoscute ce am ajuns să le iubesc.
Am scăpat de tristeţea de *tine* în schimb îmi rămân mie alte tristeţi pe care le voi alunga tot scriind despre ele.

Un simplu gând

2010-02-12T05:44:00.000-08:00

Sunt precum gemenii univitelini, nu seamăn îndeajuns de bine cu mine.

În acest simplu gând stă o lumea întreagă de întrebări.

Citeştenecuvintele-mi.

2010-02-08T11:41:00.000-08:00

Urmează partea mea preferată.Euscriutuciteşticepăcatcănumaiamcuvintefrumoase.

Mă dezbrac de cuvinte şi dau de voi

Revederea noilor *ei* din mine duce la exasperare

Cuvintele nu se mai vorbesc rămân mută şi caut fericire să-mi astup răni

Gust fatidic când ego-ul nu mai plânge în cuvinte

Sunt un biet om abandonat ce-şi răneşte irisul de la atâtea lacrimi

Îmi rămân degetele cu care îmi alin trupul plin de ieşiri şi intrări în haos

Cum să vă mai am când cuvintele mele stau agăţate de cerul gurii?
Le păstrez suspendate şi le fixez cu fiecare gând

S-ar sinucide cuvintele mele de la atâta efort considerabil în gândire

Le adorm în mine în timp ce amintirile mele nu mai sunt cuvinte ele rămân clipe

Atâta tristeţe pentru surdomuţi ,nu vreau lumea lor

Îmi ajunge lumea mea cu zgomotul şi cuvintele voastre

Eu stau pe margine şi-mi mângâi egoul care a ucis cuvintele

Încerc să fiu tandră cu el să mai primesc o şansă să le-nviu

Fără ele sunt decât o frunză ce nu-mi găseşte copacul

Nu mă găsesc dar mă caut şi uneori am să revin

...am să revin şi prin lumea cuvintelor.

Pe tine nu te mai cer căci am uitat sensul fiecărui cuvânt.

Început final.

2010-02-06T13:55:00.000-08:00

Matei, toate le-ndrept către tine, toate!

Pe drumul tău îmi las sufletul să curgă până se va îmbina cu al tău, pe drumul tău mă las dusă, sunt omul ce niciodată nu va mai riposta.

Sufletul mă va conduce spre tine.

Sunt o înjumătăţită cu suflet plin şi mai caut ceva să întregească prea mult-ul acesta.

Îmi las raţiunea să plece spre tine şi plec de aici, aici nu e lumea mea, Matei.

Muza mea cu jumătate de privire, îţi voi farda cealaltă parte ca să vezi în întreg.

Matei, cât de frumos cum mereu eşti şi mă iubeşti.

Iubindu-te, adorându-te, mă las spre tine.

Mereu te-am găsit pe banca noastră, însă ce păcat că în locul băncii e un magazin, acum.

Uite Matei, asta fac oamenii, distrug totul.

Şi până la urmă Matei, am fost astăzi la acel magazin să cumpăr iubire iar vânzătoarea mi-a spus că e prea scumpă, prea scumpă pentru mine.

Matei,pe drum mă pierd, mă pierd pe mine.

Se urăşte februar-ie.

2010-02-04T13:20:00.000-08:00

Sunt dăţi în care te gândesc mult înainte să te scriuGândurile-mi trepidează şi aşteaptă să te-ntorci
Ocupi tu prea mult loc, iar aici în mine îţi anunţi prezenţa cu prima lacrimă ce-mi desenează obrazul
Tu ai plecat precum trece ziua, rapid şi fără urmă
Dar...
De-un an încoace Februarie stă şi-mi plânge la geam
Îşi plânge cum zilele-i din lună sunt prea puţine
E trist şi-şi face culcuş în mine
Dar...

Am decis că îmi ajunge tristeţea mea şi l-am dat afară
Şi tot insistă februarie să-l primesc şi să-i fac cald
Nu-nţelege că sufletul meu nu dezgheaţă iarna ce-şi cerne prea lungile luni
Păi sunt şi tristă,păi sunt şi om,păi mai şi respir,păi mai şi iubesc
Dar pe tine februarie nu te mai primesc că eşti frig şi eşti zăpadă.
*În mine nu mai încap toate, îmi pare rău gerule*

Self fish.

2010-02-02T11:06:00.000-08:00

Trupul meu,linia de plăcere.

Mă tot calci şi doare aşa de rău.Am impresia că dacă aş fi ruta ta zilnică m-aş sinucide, m-ar *sinucide* durerea paşilor tăi indecişi şi grei.

M-ar *sinucide* cei ce calcă ruta, cele ce te sărută cu sfertul de buză, m-ar *sinucide*atâtea te iubesc-uri prost spuse.

Te tot abaţi din drumul tău şi îmi calci peste trup fără regrete, şi doare.

Mă dezgoleşti de carne şi mă laşi goală sub privirea celor ce râd şi sunt mândre de tine.

Mă laşi agonizată şi te bucuri că ţi-am cedat, sunt decât un nou triumf adăugat la colecţia ta de trupuri dezarmate.

Cele ce-ţi râd în sărutări nu ştiu că şi ele vor ajunge decât nişte triumfuri, însă vor afla.

Cuvintele mele ajung spre tine iubind, mereu...

Sunt decât un pion pus într-o poziţie greşită ce încă speră să îşi câştige propriul joc.

Şi dacă nu-mi păsa nu-mi toceam de atâtea ori degetele să te scriu.

Şi dacă nu-mi păsa nu mă lasam învinsă de gândurile mele fumând pasiv.
Şi dacă nu-mi păsa nu mă lasam pradă cuvintelor tale.
Şi dacă nu-mi păsa cuvintele mele nu ajungeau spre tine iubind.

Îmi pasă.
Îmi prea pasă.

Nu-nţelegi.

2010-01-31T03:21:00.000-08:00

Nu sufletul naşte iubire Mi-am pierdut Dumnezeul în tine.

Iubirea a născut suflet re-ven-di-ca-re.

Sufletul a născut cuvinte

Iar cuvintele acum ucid.

Ne iubeam pe-alocuri

Iar în spaţii libere se interpunea Dumnezeu

Nu pierdere

Ci detaşare de noi.

Nu sufletele au legat răni

Rănile au rămas deschise

Iar când uitai tu să iubeşti

Iubeam eu şi Dumnezeu.

El,locul în care respir(am).

Eva cu păcatul.

2010-01-28T09:47:00.000-08:00

Stând la un ceai cu persoana nepotrivită.

Ai folosit psihologia inversă.Deloc frumos.

Astăzi...doar astăzi am simţit cum gustul ceaiului s-a schimbat.

Ceaiul nu a mai avut aromă de dragoste.

De acum încolo voi cere decât ciocolată caldă, niciodată ceai.

Mulţumesc pentru că ai futut din nou toată prietenia

Universul Rilurian.

2010-01-26T11:51:00.000-08:00

Doar acum începe.

Războiul îl port de una singură cu mine de mulţi ani.
Îmi păstrez singura parte de demnitate şi decid să nu o folosesc pe post de arma în războiul meu.
Amluptat cu gânduri şi m-am lăsat învinsă de ele, am luptat cu cuvinte şitot neînţelegându-le am devenit cuvinte neînţelese, luptat-am cu gerurifără să realizez că lucruri mari înving lucruri mici în acest război.
Leg răni şi stărui să-ntreb cum se poate să tot câştige altcineva războiul când războiul îl duc cu mine însămi.
Păi priveşte,omule! Priveşte câte roluri îmi dai!
Câttimp mi-ai tot dat roluri de nefericită văzându-se căzând de mii de oriîn propriul război să nu mai ai pretenţii de-al şi câştiga.
Şi când priveşti cum tot cad să nu-ndrăzneşti a mă ajuta! Mi-a fost dat să joc singură în această piesă.
Ţine cont doar de faptul că îmi joc rolul impecabil şi nu-ncalc reguliile. Nu , nu le-ncalc.Nu blamez nefericirea şi nici nu încerc a o da în schimb pentru fericire.

Şi când vrei să îţi spui cum suferinţa ta e mai mare decât războiul meuaminteşte-ţi decât că sunt omul ce joacă atâtea roluri câte îi sunt date.
Precum timpul s-a aşternut căzând în orele din ceas eu decid a mă retrage din război.

Nu mai vreau roluri, nu mai vreau scut , nu mai vreau război.
Abandonez războiul cu mândria-mi tot aici! Am pierdut, dar nu m-am pierdut!

Decid a mă retrage din războiul vostru.Am pierdut şi m-am resemnat.Am pierdut realitatea crudă şi-am lăsat-o în voi.

Acum mă retrag în lumea mea. Lumea unde mă voi vedea în oglindă un om frumos ce încă iubeşte să înalţe zmeurile plâpânde ,mă voi vedea omul ce incă iubeşte să plângă pentru baloanele scăpate-n vânt,mă voi vedea omul ce pictează totul într-o armonie perfectă, şi omul cel fără de regrete , omul ce iubeşte absolut fiecare adiere de vânt.
Omul ce nu va cere marea decât o mică parte din nisip şi va reinventa el propria mare.

Aici sunt un monstru.

Şi plecat-am!
Acum aştept aplauze.
Aplauze v-am zis!!!

Cu demnitatea după mine.

Premii.

2010-01-25T07:57:00.000-08:00

Scriind am reuşit să mă fac înţeleasă...şi în cele din urmă, am reuşit să mă înţeleg.

Am rămas plăcut surprinsă şi vreau să îi mulţumesc Ciocolăticii ( Ciocolatika) pentru aceste premii.

Şi tot prin această cale vreau să îţi mulţumesc pentru că ai fost printre primele persoane de pe acest blog care m-au încurajat şi mi-ai dat un sfat foarte preţios...la postarea cu ''Eu nu ştiu'' :)!

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;

2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul;

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List...

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Din partea mea, premiile merg către :

Kriss

Şu

Boddah

Cristiana (Bi.ZZ.u)

Liviu

Bogdan Oancea

Ciprian

Mihai

Allii

Mic

Casă

2010-01-23T03:22:00.000-08:00

Uite-mă cu răutatea-mi cum dispar.

Uite-mă cum rămân aici înrădăcinată în iubire şi realitate diformă.

Sufletul mi-e casa, şi casa e prea mare.
Dar nu mai am să pun ziduri greu de escaladat, nu mai e nevoie de aşa ceva.
Casa mea e fără ziduri, aici nu se ascunde nimeni de nimeni şi toţi se percep exact aşa cum sunt.

Aici încăpeţi toţi.Încăpeţi cu tot cu imensitatea voastră de gânduri.

Casa asta e plină de suflet şi îmi place aşa.

E cald şi moale şi câteodată nu apasă nimic a dor , confuzie şi pierdere.

Totul e bine şi frumos până la un anumit punct. Când sufletul începe să fie prea suflet şi să dea pe dinafară atunci începe să doară casa, atunci începe să se micească şi să fie din ce în ce mai îngustă.

Dă pe dinafară când nu mai e loc,şi încep să dea pe dinafară suflete la care ţin.

Atunci casa doare când pierde.

Acum e bine şi cald, sufletul mi-e plin şi refuză să mai piardă.

Sunt o casă în care tu,da tu, poţi să îţi arunci mizeriile ,gândurile şi tot ce te apasă deoarece casa e acum solidă şi nu dă semne de instabilitate.

Am acceptat tot ce a fost de acceptat şi v-am acceptat şi pe voi, şi cu bune şi cu rele.

Doar suntem la fel, nu ?
Îţi dai seama că la ce suflet imens am toţi oamenii ar trebui să aibe un loc unde să stea? Şi totuşi, nu e aşa.

Şi totuşi nu mint, doar că unii decid să locuiască în alte case.

Ca să vezi ce casă imensă am.

Neavutele şi nerostitele.

2010-01-22T13:19:00.000-08:00

Pentru că sunt genul de om care dă drumul ghidonului exact când bicicleta se afla într-o pantă plină de gropi.

Pentru că am pierdut multe din cauza orgoliului meu.

Pentru că sunt foarte bine aşa cum sunt dar mă consider o nefericită.

Pentru că stau trează noaptea şi-mi pierd timpul scriindu-ţi poezii.

Pentru că niciodată nu le citeşti.

Pentru că uneori aş vrea să termin cu drama mea ieftină dar nu reuşec.

Pentru că apar ei, noii din viaţa mea, cei ce nu mai mă pot cuceri cu o ciocolată şi un zâmbet.

Pentru că toţi sunt diferiţi dar au aceeaşi gândire proastă.

Pentru că nu ai fost acel om care a futut şi a plecat fără explicaţii.

Pentru că sunt o idioată şi absolut mereu caut răspunsuri la întrebări inexistente.
PENTRU CĂ SUNT O PROASTĂ CE ÎNCĂ MAI CREDE ÎN FEŢI FRUMOŞI.

Pentru că vreau să iubesc fără să judec.

Pentru că multe.

Omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atât entuziasm în decepţii?(Emil Cioran)

Pentru că îmi promit că voi trece şi peste asta. tot învăţând ceva nou.

Poem.

2010-01-18T12:27:00.000-08:00

Sandra există doar când vrea!

Şi vrea rar.

Poem şi mai amar

De-ar fi să ne vedem în trecut

Nu-mi număra rănile

Numără-mi decât sufletul.

S-ar putea să îţi dea cu minus un suflet 

Mai rău decât la început.

Dar nici sufletul să nu-l mai numeri pentru că 0 mereu va da 0.

Să-mi numeri decât existenţa.

Rar, atât de rară.

Dincolo de mine.

te
aflai tu.

Eu niciodată nu am scris frumos, niciodată nu am adus zâmbete pe buze, însă am reuşit să mai exist din când în când prin faptul că am început să-mi scriu tot ce a venit din interior

.Acum sunt la stadiul în care îmi mâzgălesc trecutul.Sper că nu voi face aceeaşi greşeală şi cu prezentul.

Uneori şi despre Sandra.

2010-01-15T12:36:00.000-08:00

Cine sunt eu?

Câteodată găsesc răspunsuri, însă câteodată tăcerea refuză să mai vorbească.

Sunt Sandra. Sunt tristă. Sunt mereu tristă.Chiar din această cauză te rog să mă accepţi cum sunt, pentru că în tristeţea mea se află iubire pură, gânduri bune...şi uneori în tristeţea mea te afli şi tu.

Sunt conştientă de faptul că cineva a vrut să fiu tristă, şi a reuşit, chiar sunt !
Ştii ce înseamnă să ai tot ceea ce doreşti însă să simţi că nu-ţi aparţii ? Înseamnă tristeţe.Înseamnă detaşare de fericire.

Şi ca să vezi cât de mult mă iubesc am început să accept că în propria-mi tristeţe sunt frumoasă.

Am început să accept tristeţea fără să mă împotrivesc. Nu mă împotrivesc niciodată tristeţii pentru că ştiu ce înseamnă fericirea şi pentru că ştiu că fericirea ajunge la un punct în care se transformă în tristeţe.

Însă e decât tristeţe de când nu mai îmi aparţin.

Şi ca să îţi mai demostrez încă o dată cât de mult ţin la mine am acceptat deja că tristeţea mi-e amantul constant ce nu mă înşeală niciodată cu fericirea.

Măcar aparţin cuiva.
tristeţii.

Sunt Sandra,

eu ,cea care pleacă din punctul numit durere şi tot eu cea care mă întorc în acelaşi punct.

Tu cine eşti?:)

Renunţare

2010-01-11T06:22:00.000-08:00

Cum să mă fac înţeleasă că iubind am pierdut cantităţi industriale din mine? Cum să ma fac înţeleasă că iubind am pierdut omul care îmi jura iubire ieftină şi mă cucerea cu un mesaj ''deschide-mi uşa, am ajuns''?Cum să mă fac înţeleasă că iubind am renunţat la tot ce a însemnat eu? Cum să mă fac înţelească că iubind mi-am călcat orgoliul în picioare pentru el?Cum să mă fac înţeleasă că iubind acum ajung să mă văd urând?
Am să mă fac înţeleasă când nu voi mai iubi, şi dulce acea zi în care regretele nu-mi vor mai cere întoarceri.

Habar n-ai câtă renunţare de sine şi câte căderi se afla într-o aparentă fericire.

Nimic interesant.

2010-01-10T10:22:00.000-08:00

Altfel de anotimpuri.

Prin gări cu urlete stinse
Mi-am impletit tristele vise
Asteptari in miez de primăvară
Unde-mi esti când visele-mi o iau la goană?

Ţi-am făcut cuib cald din şine
Şi cântat-am cu cuvinte line
Aşteptări în miez de vară
Unde-mi eşti când te cer cu cuvinte de toamnă?

Demenţă în vagoane ce iubesc
Din om în om tot hoinăresc
Aştepări în miez de iarnă
Unde-mi eşti când toate gândurile nu vor sa te piardă?

Am lăsat odată cu plecarea mea din gară
O mare parte din mine şi tine ce stă să moară

Până unde?

2010-01-06T08:04:00.000-08:00

Până aici! Am să încetez să mai fiu acea fată simplă şi drăguţă ce niciodată nu ripostează! Sunt înzestrată cu o tonă de indiferenţă însă am realizat pe propria-mi piele ca dacă toţi ar da din umeri şi ar trata totul cu superficialitate şi indiferenţă s-ar ajunge la o lumea şi mai distrusă decât acum.

Am fost de mică învăţată să trec peste orice şi să nu îmi calc niciodată orgoliul. Dar mi-am călcat de mii de ori orgoliul, mi-am călcat pe propriile principii, am făcut tot ce nu a trebuit pentru o lume ce nu e în stare să îşi vadă de treaba ei!

Mereu îmi exprim propria părere indiferent de circumstanţă.Ascult dar cer să fiu şi eu ascultată la rândul meu. Dar cine te ascultă în ziua de azi? Vorbim toţi de etică, iar etica se află în aer!!! Ce etică???Adică e absurd, pur şi simplu.

Utopie???

De unde utopie când manelele sunt considerate artă?
De unde utopie când un necunoscut râde de tine pe stradă fără sens?

De unde utopie când te fură cineva şi nimeni nu interacţionează?
De unde atâtea însuşire ireale? La noi nu există etică, utopie şi nici nu vor exista.

Nu are cum să existe aşa ceva!!! Tot acest sistem este prost gândit. Avem dreptul să ne exprimăm şi totuşi ne exprimăm prost, avem dreptul la libera gândire şi totuşi ne gândim cum să îi furăm pe ceilalţi, cum să ne batem joc de ei, avem dreptul să susţiem ceea ce zicem şi totuşi nu o facem. E amuzant, e chiar amuzant că toţi se plâng că sunt gunoaie pe jos dar nici unul dintre noi nu se ''înjoseşte'' să ridice acel ambalaj, şi că veni vorba, nu noi facem gunoaiele?adică ce vrem să spunem,. cine le aruncă pe jos?nu noi?

Vrem să se schimbe tot însă nimeni nu face nimic. Tot aşteptăm să facă alţi. Însă nu ar fi mai uşor dacă nu ne-am plânge şi toţi am face câte ceva ?S-ar schimba ceva, sunt sigură de asta. Aşteptăm ce?Să vină alte popoare să ne ajute??

Cât despre prostie..aş putea să scriu un roman întreg.

Însă mă limitez. Toţi spun că nu e frumos să îi spui unui om că e prost. De ce nu e frumos? Chiar aşa frică avem de un adevăr?Şi de unde concepţia de ''nu e prost, doar că nu gândeşte'' cum aşa? Adică un om care e pe stradă şi te jigneşte fără motiv nu e prost, nu ? Nu e prost, el nu gândeşte atâta tot...Cum să nu fie prost ??? Cum adică nu gândeşte? în timp ce s-a legat de tine e clar că s-a gândit cum să te abordeze şi ce să îţi spună, deci a gândit, indiferent că a gândit stupid, a gândit!!! Dar e prost, pentru că un om normal cu judecată nu se i-a de tine pe stradă pentru că aşa i se scoală lui.

În fine.Se spune că ar trebui să se mai reducă din programul şcolar orele de muzică şi desen. Într-adevăr, foarte inteligentă mişcare. Aşa, chiar vă rugăm să scoateţi din programul şcolar aceste materii. Cu ce să ne ajute pe noi arta? Evident, pentru artă nu se luptă nimeni. La ce ne trebuie artă noua? Ce contează că un copil ce desenează excepţional va ajunge un colecţionar de vise ratate când va fi mare? Ce contează că un artist cu o voce excepţională va ajunge gunoier? La ce ne trebuie artă? Nouă ne trebuie matematicieni şi arhitecţi ce ajung beţi la locul de muncă şi nu sunt în stare să proiecteze nimic bun.

Mulţumim ministerului de învăţământ că ne aruncă arta la gunoi, şi tot prin această cale, mulţumim celor care sunt în frunte şi sunt mai proşti decât un copil ce e decât în clasa a 10-a,mulţumim că un copil cu un talent nu va ajunge niciunde pentru că evident marea parte din populaţie îmbrăţişează prostia şi chiar o încurajează.
La noi se promovează decât prostia şi din câte văd asta e ceea ce atrage publicul român.

Am să închei tot ce am scris aici prin a spune că mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă.

Promisiune

2010-01-03T04:23:00.000-08:00

Ţi-am promis.

Am să te scriu.
Am să te scriu cu grijă şi cu un stilou vechi
Am să te scriu cu cuvinte frumos îmbinate
Am să te scriu precum nimeni nu te-a mai scris
Am să te scriu ordonat şi frumos
Am să te scriu ca fiind un băiat cu ochi mari şi negri
Am să te scriu în culori de cer verde şi iarbă albastră
Însă câteodată am să te scriu cu mult regret
Am să te scriu printre lacrimi şi dor
Am să te scriu cum te-am pierdut într-o zi de vară
Am să te scriu cum m-ai rugat să te scriu când eram
Am să te scriu cum ochii tăi tot negri au rămas
Am să te scriu cum trecut-au ore din ceas şi tot pierdut îmi eşti
Am să te scriu cu regret căci mi-au murit secundele în care eram.

Acum mult timp m-ai rugat să îţi scriu o poezie cu rime. Însă nu am fost în stare atunci.
Pe atunci aveam totul.Pe atunci nu aveam nevoie de cuvinte decât de noi.
Te-am scris acum. dar fără rime.
Şi de-mi voi cere iertare pentru rimele lispă nu vei fi aici să-mi spui 'Lasă, e bine aşa'
Acum e rândul meu să-mi spun că e mai bine aşa.

Te-am pierdut în poezia fără rimă.

zgomot tăcut.

2010-01-02T12:30:00.000-08:00

Nu te linişteşte liniştea?
Nu! Eu vreau zgomot şi alintări urbane.

Vreau să mă pierd în zgomotul din voi. Nu în liniştea din el. sau...

Mă liniştea liniştea ta, însă unde-mi eşti?Ai plecat spre alte eternităţi.

Sunt un zgomot haotic.

Ne-am divizat. Există lumi cu linişte şi lumi cu zgomot.

Nu ne asemănăm deloc.Şi totuşi...uneori vreau să fiu zgomotul liniştii tale.

Cer prea mult?

Să nu crezi.

2010-01-01T01:57:00.000-08:00

Să nu mă crezi când voi îndrăzni aţi spune că mâinile mele au suferit în tăcere după tine.

Şoapte neînţelese cu gându-mi am desluşit, insă unde eşti tu când toată fiinţa-mi cere iubire pură?

Decât bordurile mai ştiu câte căderi am îndurat.

Cât despre cerul dintre noi...Am încercat să mă agăţ de cerul tău însă mâinile mele nu se pot ţine în perfect echilibru. M-am lăsat să cad fără să fiu prinsă.

Regretele-mi plâng şi vorbesc despre agonie.Printre puţinele-mi rânduri am dorit aţi mai spune că mă dor tâmplele-mi când iar dau de un cer străin de tine.

Astăzi stelele mă dor iar mâinile-mi cer timp şi uitare.

Îmi plânge retina a dor.

Suntem frumoşi.

2009-12-30T06:03:00.000-08:00

Nu am să scriu despre cât de nefericită am fost în acest an , nu am să scriu despre câte persoane am pierdut în acest an, pe câte le-am uitat fără să realizez, nu am să scriu nici măcar despre atacurile de panică ce nu lipsesc niciodată ...şi totuşi, indiferent că spun -nu am să scriu- tot scriu. Scriu pentru că doar aşa pot să mă eliberez de toate ce s-au întâmplat, scriu ca să elimin lucrurile negative, gândurile nesatisfăcute.

Dar am pornit de la un ''nu am să scriu''. Nu am să mai scriu despre lucruri rele şi sentimente epuizante de- IAR EU?-

Vreau să ies din tiparul morbidului, din tiparul nefericirii.

Am să scriu despre mine şi voi, despre noi toţi.

Doar acum la sfârşitul lui Decembrie am ajuns la concluzia că sunt frumoasă. Sunt frumoasă prin faptul că dăruiesc ce am mai frumos, sunt frumoasă prin faptul că ajut şi nu aştept răsplată, sunt frumoasă prin faptul că am învăţat că libertatea înseamnă iubire, sunt frumoasă prin faptul că ajut oamenii de lângă mine, sunt frumoasă prin faptul că ştiu să spun ce vreau şi pot să mă fac înţeleasă de toţi, sunt frumoasă pentru că sunt înconjurată de oameni care ţin la mine, sunt frumoasă pentru că sunt naturală, sunt frumoasă pentru că ştiu să râd când e cazul, sunt frumoasă pentru că ştiu să fiu serioasă şi să mă implic când se întâmplă ceva grav, sunt frumoasă pentru că niciodă nu zic NU frumuseţii ce mă înconjoară, sunt frumoasă pentru că îmi place să îmbrăţişez suflete, sunt frumoasă pentru că niciodată nu mă uit urât la nimeni, sunt frumoasă pentru că apreciez tot ce mă înconjoară, sunt frumoasă pentru că nu sunt o sceptică când vine vorba despre fericire.Şi...sunt frumoasă pentru că sunt diferită de toţi ceilalţi.

De ce, tu,omul meu, afirmi că eşti urât? După tot ce am spus aici nu cred că te vei mai simţi urât,indiferent de situaţie. Nu te vei mai simţi urât pentru că vei realiza că ne asemănăm prin lucrurile frumoase ce le facem.

Am învăţat să nu alerg după fericire pentru că fericirea mă ţineconstant de mâini. Şi nu am de gând să o las să plece.Nu voi face asta,şi nici voi nu veţi face asta.
Atragi tot ceea te înconjoară prin felul tău frumos de a fi. Atragifrumos dacă te comporţi frumos, atragi bucurie dacă eşti optimist,atragi suflete dacă iubeşti.

Nu alege să atragi melancolie şi stări dedisperare.Când gândeşti pesimist e clar că vei atrage decât lucruri rele, decât stări de pierzanie de sine. Nu alege să gândeşti aşa, pentru că nu vei fi capabil să mai înţelegi frumuseţea şi câtă imensitate de frumuseţe se află în tine.

Lasă-ţi acel ''ieri'' în spate, contează un astăzi plin cu stări de bine, nu un ieri plin de melancolie şi nefericiri!

Vă doresc tuturor un an nou plin cu fericire şi tot ceea ce vă doriţi!:)

Pentru voi :)

2009-12-24T03:50:00.000-08:00

Nu sunt eu cu sărbătoriile însă vă urez un Fericit Crăciun alături de persoanele la care ţineţi.:)

Te rog să

2009-12-22T08:33:00.000-08:00

Mi-au plecat cuvintele. Nu voi mai avea cum să te laud, să te vorbesc. Nu voi mai putea săspun cuvinte frumoase despre tine. Mă crezi? Te rog să.Cuvintele ceerau pentru tine au plecat.Sunt sensuri ascunse dar ştiu că şi cupuţinele-mi vorbe înţelegi tot ce-ţi spun acum.
^{(Îmi iau rămas bun de la tine, e ultima oară când îţi dedic un post).}

Mi-ai fost.
drag.

Eşti?

2009-12-20T10:12:00.000-08:00

The Smiths-Asleep.Orice matematică aş încerca 1 plus 1 nu mai dă niciodată un întreg.
Cu paşi înceţi dar siguri se apropie următorul an.
Trecerea în celălalt an mă sperie de-a dreptul.
Începe anul fără tine.
Anul 2009 m-a învăţat să iubesc, să dăruiesc, să ajut, să învăţ, să cunosc, să sper, să zâmbesc, să aştept,să renunţ, să schimb, să uit.
Mă doare anul 2009 pentru că ne-am pierdut pe noi 2.
Dar am învăţat să iert şi să trec mai departe.
Suntem un trecut frumos, indiferent că au fost multe certuri, multe reproşuri. Suntem frumoşi indiferent că ne-am pierdut.
Lăsând la o parte acest an, sunt curioasă ce voi învăţa în anul 2o1o.
:)
Eşti? Nu suntem.

Lumi paralele

2009-12-19T02:02:00.000-08:00

Cuvintele noastre nu cer tăcereAşa cum nici paşii noştri nu mai vor întoarceri
Lumi întregi cucerim cu priviri
Pentru că ştim că o retină nu va zgâria niciodată un iris (sau?)
Coatele şi genunchii ne sunt rănite de la atâtea căderi
Însă tăceri ne roagă să continuăm
Călcăm atât de drept şi încet
Unim paşi însă nu şi suflete
Căci in lumi paralele iubirea ia întorsături ciudate
Tăceri înlocuiesc iubiri
Atunci obosim să luptăm cu tăceri rostite
Iar paşii noştri nu mai vor să umble
Încetând din existenţă somnul îşi visează o altă lume
Însă noi ştim ca există viu în moartea noastră
Dar...

Am uitat să iubim, nu-i aşa?

Hang on to your IQ.

2009-12-17T13:35:00.000-08:00

Caut o clipă de reverie. Vreau să îmi beau ceaiul în linişte, să mă concentrez decât asupra gustului ceaiului, căci de gustul iubirii m-am săturat.
Cât despre tine, te-aş ruga să nu te mai uiţi la mine cu ochii aştia goi , defapt te rog să nu te mai uiţi deloc.
Înţelege că nu caut iubire, nu caut regăsiri, nu caut trecut , nu caut paşi făcuţi pe trupul tău, nu caut orgasme ieftine, nu caut mare şi nisip, mă caut decât pe mine.
Au fost prea multe algeri proaste, prea mulţi oameni care au renunţat mult prea devreme, prea multe suflete lăsate singure, şi prea mulţi oameni care s-au ascuns de ei înşişi făra a se mai găsi.
Însă eu nu vreau să renunţ la mine,nu voi face asta.
Astăzi sunt o aroma de cocos cu scorţisoară.
Iar tu eşti decât o aromă de trecut ieftin.
(dedicată ţie, te citeşti mereu. sunt sigură că şi acum vei face la fel.)

Leapşa 2.

2009-12-16T10:34:00.000-08:00

Leapşă primită de la -I gotchoo-
Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
Aş bea un ceai liniştită.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
Pe mine. Nu de alta, dar încă nu am reuşit să mă accept.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune?
Plecat-am.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
De naivitatea mea.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
Nu aş plânge. :)

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
Un Milford de vişine şi banane.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
Înspre copilul din mine.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
Un fluture cu aripi mari.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
Aş lăsa în urmă o intrebare la care nu am reuşit să primesc niciun răspuns.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
Veronika se hotărăşte să moară.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
Aş fura..nu aş fura :))).

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
Probabil de contradicţiile dintre mine şi eu.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?

M-aş adresa către Dumnezeul ce l-am pierdut într-o gară...:)

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
Nu aş face aşa ceva, nu sunt genul de om care se răzbună.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
Nu mă rog.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
Aş da zâmbete tuturor.

Mai departe către Alli

Clişee

2009-12-16T05:45:00.000-08:00

Astăzi am uitat.

Am fost în gară. Aproape zilnic parcurg acest drum.

E un drum lung însa plin de pace sufletească.

Îmi plac trenurile.

Stau pe o bancă si de fiecare dată ma uit fascinată si pierdută la tot ce se întâmplă.

Mereu sunt feţe noi ce vin şi pleacă spre anumite destinaţii.

E frumos pentru că am impresia că fiecare călător dispune de un tren ce e doar al lui şi că fiecare apucă spre alte lumi.

S-a oprit trenul numarul 7 a cărui destinaţie era - Spre tot-.

În tren se afla un copil a cărui faţă timidă se uita pe geam. Se uita la mine şi îmi facea cu mâna. I-am zâmbit şi mi-am concentrat privirea in altă parte.

Trenul îşi anunţase plecarea şi m-am uitat din nou la acel tren. Copilul era tot în aceiaşi direcţie şi îmi facea cu mâna să urc în trenul lui , însă m-am uitat cu o privire rece şi am plecat de acolo.

Însă am uitat că acel copil timid ce mă chema eram chiar eu.

Sau era un Dumnezeu pe care l-am uitat cu mult înainte în acea gară?

Doruri şi doare.

2009-12-13T10:50:00.000-08:00

''Pâna şi dorul care mă umple de suferinţe şi delicii fără nume, devine un chin ucigător şi fără leac''

11 ani de când ai plecat.

11 ani de tăcere, 11 ani în care nu ne-am adresat unul altuia, 11 ani în care nu am zâmbit împreună, 11 ani în care nu ne-am spus un te iubesc, 11 ani în care nu ne-am îmbraţişat.

Ai plecat poate mult prea devreme.

Ai plecat iubindu-mă iar eu rămân iubindu-te.

Cu multă dragoste şi dor , Sandra.

Cum ''noi''am devenit''ei''

2009-12-12T01:48:00.000-08:00

Locul nostru a devenit locul tuturor.Asfaltul pe care era gravat: ''noi'' acum s-a transformat în ''ei''.

Dragul meu,
Am uitat gustul buzelor tale.
Când ne uneam buzele parcă uneam o lumea întreagă
Curgeau fluturi în stomac
Aveau gust de scorţişoară buzele tale.

Dragul meu,
Mă uit prin toţi însă niciodată nu recunosc privirea ta.
Ochi mari si negri cu gust de copilărie.
Ne pierdeam în atâta negru.

Dragul meu,
Am mângâiat multe suflete, însă doar al tau a fost o suprafaţă fină
Mâna mi-e rănită de la atâtea suflete
Contopiri de suflet.

Dragul meu,
Uneori mi-e dor de ''noi'' şi nu de ''ei''.

...

2009-12-11T13:38:00.000-08:00

Doreşti să vorbim despre culori?Niciodată nu mi-ai dat ocazia de a afla cum se simte o culoare. În nerepetate rânduri te-am rugat să mă pictezi în nunaţe de albastru. Însă nu ai avut timp de culori. Nu ai vrut să îi dai timp timpului şi să îţi faci timp pentru culori.

Iar Eu...eu am renunţat la ideea de a mă uita în sus spre cer...pentru că în atâta imensitate de albastru nu-mi găsesc un drum şi sunt îngrozită că m-aş putea pierde în atâtea nunaţe .
Tu înţelege că sunt tristă pentru că mereu au rămas întrebări fără răspunsuri.
Dar totuşi, de ce m-ai pictat doar in negru ? Am fost consemnată negru pe alb.
Pentru mine albul inseamna infinitate. insă iertată-mi fie îndrazneala, in infinitate nu sunt capabilă să mai mă gasesc.

Mi-e dor de tine şi doare acest negru

Leapsa.

2009-12-08T08:41:00.000-08:00

1.In ce animal ai vrea sa te reincarnezi?

Intr-un delfin.

2.Ce ti-ar lipsi cel mai mult in viata?

Familia.

3.Ce apreciezi cel mai mult la o persoana?

Sinceritatea.

4.Care-i culoarea preferata pentru haine?

Albastru.

5.Trei cuvinte care te definesc ca persoana?

Sincera, dificila, calma.

6.O calatorie pe care ai vrea sa o faci, si o tara pe care ai vrea sa o vizitezi?

O calatorie cu 2 prieteni .Japonia.

7.Citatul/zicala preferata?

Cel ce nu cade nu se poate inalta.

8.Ce ti-ar placea cel mai mult sa faci?

Sa fiu bogata si sa donez 90% din avere copiilor bolnavi de cancer si leucemie...

9.Daca nu ai face ceea ce faci in ficare zi,cu ce altceva ti-ai dori sa-ti umpli timpul?

Cu multe.

10.Care e cea mai mare extravaganta a ta?

stiu sa fiu foarte indiferenta.

Sunt curioasa sa aflu si alte raspunsuri. Merge mai departe catre I gotchoo
si bineinteles, tuturor carora vor sa raspunda.

2009-12-03T10:33:00.000-08:00

Ajutor!

Am nevoie de niste recomandari.Cine vrea, desigur.

Sunt dependenta de ceaiuri .care poate sa imi recomande ceva ceaiuri bune?Pana acum cele mai bune ceaiuri au fost cele de la Milford. Uimiti-ma voi acum, va rog.

Era frumos peretele la care te uitai?

2009-11-30T07:49:00.000-08:00

Era si inca este!

E asa de vreo doi ani peretele asta.

S-a schimbat si el ,insa putin, au aparut decat niste mici crapaturi prin el.
Daca eram peretele meu explodam de mult, explodam in mii de culori. Peretele meu inca nu vrea sa isi expulseze nemarginita dorinta de culoare, e de un alb sters saracul. Dar el se place asa,nu l-am auzit plangandu-se vreodata.

Peretele meu e cel mai frumos perete.
El ma asculta si nu se plictiseste niciodata,avem foarte multe discutii, cateodata vorbim ore intregi fara oprire, zambim impreuna, ne amintim impreuna,pierdem impreuna si plangem impreuna pana ni se dilata culorile...cel mai trist e cand imi pun capul pe un mic colt din el si realizez cat de nemangaiati si deloc imbratisati suntem.
Peretele meu drag,m-am saturat de neputinta noastra de a ne imbratisa.
Nenumarate datile in care tot incerc sa te imbratisez insa mainile mele, insa mainile mele nu pot atinge infinita ta suprafata de alb.

Of,peretele meu drag, de ce nu incerci sa ma imbratisezi tu?Nu ne-ar fi mult mai usor?M-ai imbratisa cu totul, m-ai imbratisa in imensitatea ta de alb,m-ai lasa sa ma pierd prin tine...macar as fi ca si tine si as invata cum e sa asculti fara sa ripostezi, cum e sa fi lovit fara a lovi inapoi, cum e sa te uiti fara a spune nimic...
Eu si peretele meu suntem fericiti.Insa nu acum!!!

Cat despre voi,oamenii mei, am o rugaminte. Incetati sa mai loviti un perete cand sunteti nervosi sau neputinciosi, pentru ca vedeti voi, uneori si un perete plange.

Eu nu stiu.

2009-11-29T11:45:00.001-08:00

Eu doar astazi am aflat ca nu stiu sa iubesc. si de cand am aflat canu stiu sa iubesc ma tot uit in sus de parca astept vre-o consolare dela cineva anume. Dar de ce astept consolari cand e purul adevar?

Da...azi am aflat ca nu stiu sa iubesc.si e cel mai socant lucru ce l-am aflat despre mine.
Pentru ca intr-adevar eu niciodata nu am iubit.
Nu am stiut ca iubirea adevarata inseamna libertate si nu posesivitate.
Am uitat ca nascuti fiind suntem inzestrati cu libertate, si tocmai asta e iubirea adevarata, libertatea insasi!
E prima data cand nu mai caut raspunri, nu mai caut raspunsuri pentruca mi-e rusine ca doar acum am aflat ca nu stiu sa iubesc.
Acum plec capul pentru ca mi-e rusine de mine insami.
Insamaine nu voi mai sta tot la fel de neajutorata...vreau sa invat ceinseamna libertatea ca sa pot sa iubesc,si sper ca voi reusi.

Dragul meu...

2009-11-22T11:58:00.000-08:00

Dragule strain,
Eu am sa plec , imi iau haina ,imi impachetez sentimentele intr-o hartie ca sa nu ocupe mult loc si pornesc inspre un drum necunoscut.
Am ati spune decat ca uneori imi esti atat de strain incat am impresia ca atunci cand ma uit la tine ma vad prin tine.
Strainule, tu nu-ti dai seama,insa noi suntem la fel.Nu ne cunoastem,vai nu ne cunoasem deloc.
Plec pentru ca acasa doare,plec pentru ca astazi am realizat ca m-am pierdut si vreau sa plec in cautarea mea.
Am sa ma caut prin toata lumea, am sa ma caut peste tot,am sa ma caut prin non-stopuri,am sa ma caut intr-o incapere goala, am sa ma caut printre poeziile marilor poeti, am sa ma caut prin ochii celor de afara,am sa ma caut prin matematici absurde, prin chimie in stare pura ,prin fizica cuantica,am sa ma caut prin biblia ce astazi o satirizez, am sa ma caut prin tot si toate.
Si am sa ma gasesc...stiu ca am sa ma gasesc, am sa ma gasesc in locul in care intentionez sa ajung. La teatru ma voi gasi, mereu acolo...
Ma voi vedea pe scena jucandu-mi viata si o voi juca in cel mai frumos mod.Ma voi aplauda uitandu-ma la mine din culise...
Iar tu,dragul meu strain, vei zambi catre mine si vei aplauda ,vei fi mandru de mine pentru ca doar atunci iti vei da seama ca eu sunt fericita si ca in sfarsit m-am gasit prin toti oamenii!

Si acolo ma voi vedea!

2009-11-20T09:00:00.000-08:00

Copile, tu esti inca copil.

Tin minte cum te imbratisam cand plangeai.

Tin minte cum te incurajam si iti spuneam ca totul va decurge bine.

Tin minte cum iti spuneam ca exista feti-frumosi.

Tin minte copile ca ti-am spus ca uneori vei fi nevoit sa lupti...chiar si cu tine insuti.

Tin minte ca te-am invatat sa gandesti pozitiv.

Te-am invatat sa speri.

Te-am invatat ca exista si finaluri fericite.

Dar astazi nu mai pot sa te invat nimic.Te-am invatat asa de mult,insa astazi eu mi-am pierdut copilul din mine.

Te-am pierdut Sandra,intelegi?Te-am pierdut.

Si mi-e dor ,dor,dor de tine.

Copile,tu nu mai esti copil.

(vorbind cu mine)

Aruncati gunoaiele departe de mine!

2009-11-17T11:21:00.000-08:00

Aruncati gunoaiele departe de mine!

Va rog!, defapt chiar insist sa aruncati gunoaiele departe de mine pentru ca m-am saturat sa imi inmanati propriul vostru gunoi. In mine nu mai e loc de gunoaie, am nevoie de un suflet gol , un suflet nou in care sa ''introduc'' decat sentimente frumoase ,decat lucruri ce ma fac sa gandesc intr-un mod optimist, am nevoie de un suflet nou sa vad cum e...nu de alta, dar am uitat cum e sa mai simti ceva.Sufletul asta e prea vechi, prea umplut cu nimicuri si vreau ceva nou.Vreau si eu stari de bine.Chiar asa de e greu e?

Nu mai am nevoie de nimicurile voastre, si stiti de ce?pentru ca sunt satula de propriul meu gunoi care ma umple pana la refuz!

Unde?

2009-11-10T05:04:00.000-08:00

Unde?Tocmai aici!Aici între patru pereţi în care mă simt arăt de eu!Doar aici pot sa vorbesc liber..Mi-e frica de tot.Mi-e frica de oameni în general...mi-e frica de neputinţa mea de a proceda corect in momente grele,mi-e frica sa iau decizii, mi-e frica de eu-ul meu, mi-e frica de ore tarzii, mi-e frica de ceasuri.
Mi-e frica sa vorbesc cu mine pentru ca nu mai am incredere nici in mine.Mi-e frica ca ma voi ucide incetul cu incetul..literalmente vorbind.
Mi-e frica de frica mea.

etajul 2 e niciodata.

2009-11-04T10:32:00.000-08:00

Multe lucruri devin altadata,sau niciodata.
defapt etajul asta...etajul 2 e niciodata.
E un etaj unde s-au intamplat multe...amintiri,persoane la care ai tinut,caderi,regasiri...
Astazi etajul2 e anost, astazi etajul 2 nu mai este cuprins de emotie,astazi etajul2 nu mai viseaza...si astazi etajul 2 nu mai saruta!nu... a uitat sasarute de mult.
Omul de laetajul 2 a murit.a murit prin el...s-a ascuns prea mult ca in final sarealizeze ca defapt se ascundea de el,si a decis sa nu se mai gaseasca.
Acum etajul 2 e trist...nimeni nu mai priveste spre etajul 2.
Trista curtea care mai demult era cuprinsa de saruturi si de imbratisarile noastre,iubitule.

Unde imi zboara gandul cand nu sunt atenta la ore

2009-10-27T13:20:00.000-07:00

Totul este simplu,extrem de simplu,atata timp cat noi nu incercam sa complicam acest 'simplu'.
Am sa fiu sincera si am sa imi acord eu singura dreptul de a spune tot ce imi trece prin cap cand nu sunt atenta la ore.Gandul imi zboara in multe parti,pot sa afirm ca de multe ori ma gandesc la mai multe lucruri deodata.Eu analizez,mereu analizez,ma gandesc la viata in general si imi pun multe intrebari,imi zboara gandul prin meleaguri in care intrebarile mele niciodata nu primesc un raspuns concret.Adesea ma gandesc la persoanele pe care le-am pierdut si de care mi-e dor,ma gandesc la bunicul meu si la faptul ca indiferent ca e sus simt ca imi este alaturi cand am nevoie de el,si da,multi ma considera o ciudata dar eu vorbesc cu cei pe care i-am pierdut,vorbesc cu ei ca si cum ar fi in viata,pentru ca stiu ca uneori si tacerea poate sa insemne un raspuns bun.
Ma gandesc la fostul meu prieten si la faptul ca daca eram mai altcumva poate nu il pierdeam,ma gandesc ca daca nu ii reprosam asa multe lucruri inca imi era alaturi.
Ma gandesc la lucruri triste pentru ca gandesc trist,ma gandesc la faptul ca niciodata nu am primit un raspuns la intrebarea: de ce oamenii se schimba cand nu e nevoie sa se schimbe?de ce oamenii pe care ii iubesti te descurajeaza cand ai nevoie de ajutorul lor?de ce toate se schimba dar in esenta raman la fel?
Ma gandesc la cei ce stiu unde se vor indrepta,la cei ce stiu la ce facultati vor intra,ma gandesc la ei si ii admir ,ii admir pentru ca ei au un scop,insa vine vremea cand ajung sa ma detest pentru faptul ca eu nu sunt in stare sa am un scop,sa imi gasesc scopul.
Ma simt debusolata cand gandurile mele sunt prin alte parti,ma simt trista pentru ca nu stiu sa gandesc intr-un mod optimist.
Probabil multi vor rade dupa ce vor termina de citit ce am scris,insa sunt sigura ca majoritatea dintre ei se simt la fel ca si mine.
Sunt pe principiul ca radem de multe ori cand ne este frica...frica de adevar,de cineva sau chiar de noi insine.
Ma gandesc ca am ajuns la finalul acestei ''compuneri'' in care mi-am prezentat o mica parte din lumea mea proprie,o lume in care nimic nu primeste un raspuns clar.

Nu am chef.

2009-10-24T01:51:00.000-07:00

Ciocolata,indiferenta,pragmatism,conspiratii,zero,eu,alune,calculator,muzica,absurd,caderi,superficialitate,scepticism,plictiseala,ignoranta,egoism,albastru,retina,melancolie!

[iar etajul 3 e altadata]

Daca nu mi-ar fi trist astazi gandul nu as sta sa scriu inutilitati ce daca le citesc peste 2 saptamani ma intreb de ce am scris asemenea lucruri irelevante.

Doare sa gandesti,pentru ca vezi tu...gandindu-te iti pui constant intrebari,si deseori intrebarile astea nu au raspunsuri...

Spre exemplu eu ma intreb de mult timp daca fluturii realizeaza cat de frumosi sunt,sau daca in viziunea lor au ramas decat la stadiul de larva...sau daca s-au vazut vreodata.?

revin cand o sa am chef.

Ciudat.

2009-10-22T10:58:00.000-07:00

Singuratate sau neputinta?
Totul e ciudat.
Toate s-au schimbat dar defapt au ramas la fel...toate si toti.
Afirmam ca ne-am schimbat,insa stim cu totii ca nu e asa...ne place sa ne mintim si sa mintim,dar oare de ce facem asta?
Pana la urma ne mintim pe noi insine si chiar nu vad rostul,mintindu-ne nu ne face sa ne simtim mai bine.
Si pana la urma de unde porneste toata treaba cu schimbatul?si de ce ne place sa credem ca ne-am schimbat?
Eu simt ca m-am schimbat, insa daca privesc in interiorul meu stiu ca sunt acelasi copil ce inca se uita pe geam cu speranta ca el va reveni,ca va intra din nou pe usa ,indiferent ca defapt in sinea mea sunt convinsa ca nu se va intampla asta...
Eu sunt aceiasi,tu esti acelasi,noi suntem aceiasi.
Suntem tot aceiasi pentru ca inca tanjim dupa oameni care nu tin la noi,inca tanjim dupa iubirea lor,suntem la fel pentru ca fiecare dintre noi simte lipsa lui/ei cand asteptam sa ne sune si sa ne spuna ca le-a fost dor de noi,pentru ca fiecare suntem la fel cand imbratisam,cand iubim,cand daruim ce avem mai frumos...
Pe parcurs am aflat un raspuns.Stiti de ce afirmam ca ne-am schimbat?Pentru ca daca pierzi ceva si inca simti ceva pentru acel ceva/cineva ca sa treci peste situatie cu usurinta te minti singur/a spunandu-ti ca te-ai schimbat si ca nu te vei mai concentra asupra acelui ceva/cineva crezand ca asa e mult mai bine...Insa doar ne mintim,ramanem la fel de neputinciosi privind cum viata ne joaca feste...

Si pana la urma despre ce am vorbit aici?Despre singuratate sau neputinta?Poate ca despre neputinta noastra de a lua decizii favorabile cand gustam din singuratate.Cel mai bine e sa nu-ti impui nimic daca vrei sa treci cu usurinta de o despartire sau de o pierdere...pentru ca degeaba stai si chemi uitarea..uitarea vine decat cand uiti de ea.

O zi placuta!

Self fish.

Eu urc coborând fiecare treaptă a existenţei tale

Nevoia de înalt se reduce la simpla nevoie de ...cădere?

Eu nu ma plec, eu ma sunt constanta.

0007 plamani de fier iar iubirea paseste in mine mai presus decat oricand

Aici totul este bine, capăt de linie, răni nelinse şi nopţi pierdute în faţa unor filme bolnave, eu fiind singurul actor maniaco-depresiv

Telegramă: haide acasă. ma tot pierd de lume căutându-te.

Piesă curentă: Radiohead- My iron lung '' Suck, suck your teenage thumbToilet trained and dumbWhen the power runs outWe'll just hum''

01010100 01100101 00100000 01101001 01110101 01100010 01100101 01110011 01100011

...

Rugaciune de cocoon.

Când ea e tristă

Cândva...

Gottlos.

Isihasm autodistrugător.

Izbirea pereţilor din mine.

Noaptea e pe tocuri

Despre oglindirea eu-ului .

Cursul indezirabil al lobotomiei

Jocul linistea.

Cu genunchi-mi-n-stele.

Mai tu decât eu...

Departe de ceea ce numiţi voi Dumnezeu.

Subducţia umărului nesprijinit.

Se ajunge cu un singur regret.

Adrisantului necunoscut.

Degradare

să nu uităm că cercul...

Când aici-ul nu mai e acolo-ul.

Raiul sigilat.

?

raiul sigilat.

De-a v-aţi ascunselea în mine.

Haide sa spunem cine suntem.

Orgia cuvintelor triste.

Aici mă am atât deloc

Abajur.

Pauză

Refulare

Cu multă ură

Dezintegrare

Cu dezgust pentru ei.

Retezând

Mi-am *plecat* departe în mine

Un fel de mi-am pierdut cheia.

Adio,nu m-ai învăţat culorile

Orbire de tine

Când

de la tot la nimic

Cataplexia gândului

Lipsă de oxigen

Virgulă exclamativă!

Un simplu gând

Citeştenecuvintele-mi.

Început final.

Se urăşte februar-ie.

Self fish.

Nu-nţelegi.

Eva cu păcatul.

Universul Rilurian.

Premii.

Casă

Neavutele şi nerostitele.

Poem.

Uneori şi despre Sandra.

Renunţare

Nimic interesant.

Până unde?

Promisiune

zgomot tăcut.

Să nu crezi.

Suntem frumoşi.

Pentru voi :)

Te rog să

Eşti?

Lumi paralele

Hang on to your IQ.

Leapşa 2.

Clişee

Doruri şi doare.

Piesă curentă: Radiohead- My iron lung '' Suck, suck your teenage thumb
Toilet trained and dumb
When the power runs out
We'll just hum''

Mi-am plecat departe în mine